G*** C******
ReclamantS* T** I***** S** C********
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să plătească reclamantei indemnizaţia corespunzătoare perioadei 01.09.2009-31.10.2009, perioadă în care salariatul Gazi Ibraim s-a aflat în concediu medical. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 Martie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână pronunţarea la data de 04 martie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 martie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 02.03.2011. Emite adresă societăţii-pârâte, în sensul de a ne înainta o copie a certificatului medical pentru perioada 01.09.-31.10.2009 în ceea ce-l priveşte pe defunctul Gazi Ibraim, precum şi dovada plăţii acestuia către fostul salariat sau către soţia supravieţuitoare. Pune în vedere reclamantei să depună, la dosar, copia carnetului de muncă al defunctului Gazi Ibraim. Se citează pârâta, reclamanta are termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.