Dosar 4315/175/2010 din 13.09.2010

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4315/175/2010
Data dosar:
13.09.2010
Instanta:
Judecătoria Aiud
Departament:
Judeţul ALBA
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.04.2011 la ora 08:30

    Complet: P1-ILC
  • Soluţionare

    Condamnă inculpatul DANDOCZI REMUS-CRISTIAN, la: - 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, Art. 209 alin.1 lit. a,e Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi urm. Cpen . - 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, Art. 209 alin.1 lit. a,g, i, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea Art. 41 alin. 2 Cpen şi art. 99 şi urm. Cpen , totul cu aplicarea Art. 33 lit. a Cpen. În baza art.33 lit. a raportat la art.34 lit.b C.pen. contopeşte cele două pedepsele, respectiv de 1 an şi 6 luni şi cea de 2 ani aplicate inculpatului urmând ca în final să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi b C.pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art.71 C.pen, pedeapsă accesorie ce urmează a fi executată după împlinirea de către inculpat a vârstei de 18 ani. În baza Art. 88 C.pen deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu data de 27.08.2010 la zi. În baza art. 350 menţine starea de arest a inculpatului. În baza Art. 118 lit. e Cpen., dispune confiscarea specială de la inculpat a sumelor de 5 lei (fapta de la pct. 2 din rechizitoriu), 10 lei (fapta de la pct. 5), 30 lei ( fapta de la pct. 7). În baza art. 191 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală, obligă în solidar inculpatul cu partea responsabilă civilmente Dandoczi Maria Cristina şi Casa de tip familial nr. 1, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 1100 RON, din care suma de 300 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu. Condamnă inculpatul Drâmbărean Călin , la: - 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, Art. 209 alin.1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi urm. Cpen . Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi b C.pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art.71 C.pen, pedeapsă accesorie ce urmează a fi executată după împlinirea de către inculpat a vârstei de 18 ani. În baza art.71 alin.5 C.pen. şi art.81, art.82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani, termen stabilit în acord cu dispoziţiile Art. 110 Cpen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal. În baza Art. 118 lit. e Cpen., dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 5 lei (fapta de la pct. 2 din rechizitoriu). În baza Art.346 ia act că părţile vătămate SC MEDIA PAPER SRL Aiud, P***** I***, Danciu Emil Mihai, Racz Emese şi Hegheduş Elena nu s-au constituit părţi civile în cauză. În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.346 CPP şi Art. 998-999 C.Civ. respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă M***** A**. În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.346 CPP şi Art. 998-999 C.Civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă F****** O***** şi pe cale de consecinţă obligă inculpatul Dandoczi Remus Cristian în solidar cu părţile responsabile civilmente Dandoczi Maria Cristina şi Casa de tip familial nr.1 la plata sumei de 100 lei cu titlu de despăgubiri. În baza art. 191 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală, obligă în solidar inculpatul cu părţile responsabile civilmente Drâmbărean Viorel şi Drâmbărean Dochiţa precum şi Casa de Tip Familial nr. 1 , la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 480 RON, din care suma de 300 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru reprezentantul Ministerului Public şi de la comunicare cu inculpaţii, părţile responsabile civilmente, părţile vătămate şi respectiv partea civilă F****** O*****. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Aprilie 2011.

    Hotarare 530/2011 din 27.04.2011
  • Sedinta din data de 18.04.2011 la ora 08:30

    Complet: MĂSURI PREVENTIVE
  • Încheiere

    Menţine măsura arestării preventive,

  • Sedinta din data de 16.03.2011 la ora 08:30

    Complet: P1-ILC
  • Amână cauza

    Lipsa procedurii de citare cu partea responsabilă civilmente Drâmbărean Dochiţa, lipsa martorului Bârluţ Lucian Gabriel.

  • Sedinta din data de 16.02.2011 la ora 08:30

    Complet: P1-ILC
  • Amână cauza

    Lipsa procedurii de citare cu partea vătămată Danciu Emil, Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba şi martora Pleşa Ana.

  • Sedinta din data de 02.02.2011 la ora 08:30

    Complet: P1-ILC
  • Amână cauza

    Audiere martori.

  • Sedinta din data de 19.01.2011 la ora 8:30

    Complet: P1-ILC
  • Amână cauza

    Audieera martorilor Pleşa Ana şi Molnar Nicolae propuşi de reprezentantul parchetului.

  • Sedinta din data de 15.12.2010 la ora 8:30

    Complet: P1-ILC
  • Amână cauza

    Menţine stare de arest a inculpatului.

  • Sedinta din data de 24.11.2010 la ora 8:30

    Complet: P1-ILC
  • Amână cauza

    Lipsa inculpatului Drâmbărean Călin. Administrarea peobei cu martorii Suciu Ana şi Man Felicia propuşi de reprez. parchetului.

  • Sedinta din data de 20.10.2010 la ora 8:30

    Complet: MĂSURI PREVENTIVE
  • Încheiere

    menţine măsura arestării preventive a inculpatului

  • Sedinta din data de 13.10.2010 la ora 8:30

    Complet: P1-ILC
  • Amânat

    Acordă termen intermediar la data de 20.10.2010 în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului. Faţă de lipsa dosarului nr.4315/175/2010 acordă termen la data de 24.11.2010.

  • Sedinta din data de 29.09.2010 la ora 8:30

    Complet: MĂSURI PREVENTIVE
  • Încheiere

    menţine măsura arestării preventive

  • Sedinta din data de 14.09.2010 la ora 8:30

    Complet: MĂSURI PREVENTIVE
  • Încheiere

    mentine masura arestarii preventive a inculpatului Dandoczi Remus Cristian

Flux dosar


Actualizare GRPD