S********* Î********* P************* J****** H********
ReclamantŞ***** G******* D****** S***** O******
PârâtI************ Ş***** A* J******** H********
PârâtC******* N******* A**** V***** O******
PârâtAdmite acţiunea în conflict de drepturi formulată şi precizată de către S********* Î********* P************* J****** H********, în numele şi pentru membra de sindicat reclamanta HENDREA CARMEN - ANGELA, împotriva pârâţilor I************ Ş***** A* J******** H******** şi COLEGIUL NAŢIONAL „AUREL VLAICU” şi în consecinţă: Obligă pe pârâtul COLEGIUL NAŢIONAL „AUREL VLAICU” să o încadreze pe reclamantă pe funcţia de profesor pentru învăţământul primar, cu studii superioare de scurtă durată (profesor II) şi să îi achite acesteia salariul corespunzător acestei funcţii. Obligă pe pârâtul I************ Ş***** A* J******** H******** la avizarea statului de funcţii conform noii încadrări a reclamantei. Obligă pe pârâţi la calculul şi plata către reclamantă a drepturilor salariale neacordate, reprezentând diferenţa dintre salariile cuvenite conform funcţiei de profesor II şi cele efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, începând cu data de 01 ianuarie 2010 şi până la data de 20 septembrie 2011. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 septembrie 2011.
Pentru citarea în calitate de pârât a Colegiului Naţional Aurel Vlaicu Orăştie cu copia acţiunii şi a precizării de acţiune şi cu menţiunea de a depune întâmpinare,
Pentru comunicarea şi studierea precizării de acţiune depusă la dosarul cauzei,
pentru repetarea adresei efectuate la termenul de judecată anterior,
Pentru studierea întâmpinării depuse la dosarul cauzei şi comunicate,
Pentru a se depune la dosarul cauzei întâmpinare şi acte justificative din partea pârâtelor,
pentru a se depune la dosar întâmpinare.
Pentru efectuarea unei adrese pârâtului I************ Ş***** A* J******** H********,
Încuviinţează solicitarea reprezentantului pârâţilor de acordarea a unui nou termen, pentru a depune întâmpinare,
Având în vedere că este primul termen de judecată, acordă termen în cauză, în vederea garantării dreptului la apărare a pârâţilor cu menţiunea să depună întâmpinare;