Dosar 4330/193/2010 din 23.03.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4330/193/2010
Data dosar:
23.03.2010
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.05.2010 la ora 08:30

    Complet: PA1
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul I**** C****** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. şi ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. Aplică dispoziţiile art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b din Codul penal. În temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 din Codul penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani şi 6 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal care reglementează revocarea acestui beneficiu în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 160 lei reprezintă costul analizelor toxicologice-alcoolemie (buletin de analiză nr. 1615, 1616 din 02.11.2009) iar suma de 200 lei onorariu avocat oficiu şi se vor avansa Spitalului Judeţean Botoşani, respectiv Baroului de Avocaţi Botoşani (av. Anton Marius Constantin) din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 18 mai 2010.

  • Sedinta din data de 22.04.2010 la ora 08:30

    Complet: PA1
  • Amânat

    Constatând pertinentă, concludentă şi utilă cauzei proba testimonială solicitată de inculpat, instanţa o admite, şi

Flux dosar


Actualizare GRPD