L*** O*****
ReclamantP******* M*********** C*********
PârâtRespinge contestaţia ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 18.05.2011
Pune în vedere reprezentantului pârâtului să depună la dosarul cauzei statul de funcţii ulterior reorganizării. Amână judecarea cauzei la data de 18.05.2011 termen dat în cunoştinţa părţilor.
Amână judecarea cauzei la data de 04.05.2011 termen dat în cunoştinţa părţilor. Dispune citarea reclamantului cu o copie a înscrisului depus la dosar la acest termen de judecată
Amână judecarea cauzei la data de 06.04.2011 termen dat în cunoştinţa părţilor. Pune în vedere reprezentantului pârâtului să precizeze dacă au existat în cadrul instituţiei alte posturi, şi criteriile avute în vedere la eliberarea din funcţia publică a reclamantului.
Amână judecarea cauzei la data de 09.03.2011 termen dat în cunoştinţa pârâtului şi pentru care se va cita reclamantul. Dispune citarea reclamantului cu o copie a înscrisurilor depuse de către pârât la acest termen de judecată. Pronunţată în şedinţa publică din 09.02.2011
Admite cererea de amânarea a cauzei formulată de către apărătorul reclamantului, care nu s-a putut prezenta la instanţă datorită unor motive medicale. Amână judecarea cauzei la data de 09.02.2011 termen dat în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Dispune comunicarea unui exemplar al întâmpinării reclamantului. Pune în vedere, reprezentantului pârâtului să depună la dosarul cauzei toată documentaţia ce a stat la baza emiterii dispoziţiei de eliberare din funcţie a reclamantului , organigrama aparatului de specialitate a primarului, dacă au existat alte posturi vacante, şi dacă s-a solicitat de la ANFP lista cu posturile vacante pentru funcţionarii publici Pronunţată în şedinţa publică din 15.12.2010
Amână judecarea cauzei la data de 15.12.2010 termen dat în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Dispune comunicarea unui exemplar al întâmpinării reclamantului. Pune în vedere reprezentantului pârâtului să precizeze până la termenul următor dacă reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 17.11.2010