V****** S**** A*****
ContestatorC*** J******** D* P***** N****
IntimatV****** S**** A*****
ContestatorHOTĂRĂŞTE: Admite cererea precizată formulată de reclamantul V****** S**** A***** în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** N****. Suspendă efectele deciziei de pensionare nr. 220217 din data de 31.08.2010 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 4362 /103/2010 aflat pe rolul Tribunalului Neamţ . Repune părţile în situaţia anterioară emiterii deciziei mai sus arătate , sens în care dispune menţinerea în plată a pensiei de parlamentar, avută anterior deciziei suspendate. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă. Vremelnică şi executorie fără somaţie. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 08.04.2011.
Repune cauza pe rol. Stabileşte termen la data de 8.04.2011 - reclamantul cu menţiunea de a depune la dosar decizia de pensionare nr.221862/31.08.2010 şi să facă dovada că a contestat această decizei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.03.2011.
pentru depunerea cauţiunii de către contestator