A******* C* C******* - I***** Z** " C***** "
InculpatA******* E****** Z** " R********
InculpatS** B******* " S***** B*******
Parte vătămatăS** B******* " S***** B******** P*** A*** D******* C*********
Parte vătămatăR*** D******
Parte vătămată1. Condamnă pe inculpatul Asăvoaei Cristian-Ionuţ pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.2 lit.b,c, alin.2 ind.1 lit.a din Codul penal cu aplicarea art. 74 lit.a, art.75 lit.c, art. 76 şi art.80 din Codul penal la pedeapsa de 3 ( trei) ani închisoare. În temeiul art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare conform art. 82 din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal referitoare la consecinţele comiterii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 71 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. Deduce din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului de la 28 februarie 2010 până la 28 iunie 2010. Menţine măsura obligării de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, măsură aplicată inculpatului de Tribunalul Botoşani prin decizia nr.317R din 28 iunie 2010, până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. 2.Condamnă pe inculpatul minor Azulufii Eduard pentru săvârşirea infracţiunilor de : -furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.g, i din Codul penal cu aplicarea art.99, art. 109, art.74 lit.a, c, art. 76 din Codul penal la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.e,g din Codul penal cu aplicarea art.99, art. 109, art.74 lit.a,c, art.76 din Codul penal la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare; -tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.2 lit.b,c, alin.2 ind.1 lit.a din Codul penal cu aplicarea art. 99, 109, art.74 lit.a,c, art. 76 din Codul penal la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b din Codul penal contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani şi 6 luni ce constituie termen de încercare conform art. 110 din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal. În baza art. 71 din Codul penal aplică inculpatului, după împlinirea vârstei de 18 ani, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. Constată că părţile vătămate R*** D******, S.C. Olirom Star SRL Botoşani şi S.C. Bumerang SRL Botoşani nu s-au constituit părţi civile în cauză, prejudiciile cauzate acestora fiind recuperate integral. În temeiul art. 191 din Codul de procedură penală obligă inculpaţii să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 850 lei –inculpatul Asăvoaei Cristian Ionuţ şi în sumă de 1374 lei în ce priveşte inculpatul Azulufii Eduard. Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei se va vira Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei (avocat Cornea Alina-delegaţie nr.1107/2010). Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţi şi partea responsabilă civilmente şi de la comunicare pentru restul părţilor. Pronunţată în şedinţa publică din 21 decembrie 2010.
Amână pronunţarea în cauză la data de 21 decembrie 2010, orele 14,00. Pronunţată în şedinţa publică din 14 decembrie 2010.
Instanţa respinge cererea formulată de inculpatul Asăvoaei Cristian Ionuţ prin apărător de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de tâlhărie în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 211 alin. 2 ind. 1 lit. a din Codul penal considerând că raportat la probatoriul administrat în cauză încadrarea juridică a faptei făcută de acuzare prin actul de trimitere în judecată este corectă, existând la dosar date cu privire la comiterea infracţiunii de două persoane.
Având în vedere adresa emisă de Serviciul de Medicină Legală Botoşani instanţa dispune a se reveni cu adresă acestei instituţii pentru a se solicita raportul de expertiză medico-legală şi în situaţia în care doreşte să-i fie înaintat dosarul să înştiinţeze instanţa din timp cu privire la data şi ora stabilită pentru prezentarea inculpatului la expertiză, urmând a fi pus la dispoziţie prin intermediul agentului procedural. Faţă de lipsa martorei din lucrări Dragoş Andreea Ioan, instanţa dispune citarea acesteia cu mandat de aducere. Instanţa admite cererea formulată de av. Aparaschivei Anca prin care solicită plata onorariului din cursul urmării penale când a asigurat asistenţă juridică învinuitului Azulufii Eduard şi în temeiul art. 189 Cod procedură penală dispune plata către Baroul Botoşani a onorariului avocatului din oficiu în cuantum de 600 lei din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti conform delegaţiei nr. 805 din 02.03.2010.
Faţă d elipsa martorei din lucrări Dragoş Andreea Ioana, instanţa dispune se face adresă acesteia să se prezinte în instanţă însoţită de unul din părinţi, în caz de neprezentare se va dispune sancţionarea minorei şi a părinţilor pentru lipsa nejustificată.
Instanţa dispune plata onorariului din oficiu în sumă de 600 lei av. Aparaschivei Anca ce a asigurat asistenţă judiciară din oficiu a inculpatului Zarafin Iulian, în cursul urmăririi penale, conform delegaţiei nr. 806/2010. Instanţa admite proba solicitată de apărătorul inculpatului Asăvoaei Cristian Ionuţ şi dispune a se face adresă Serviciului de Medicină Legală Botoşani pentru executarea unei expertize medico-legale psihiatrice. Instanţa dispune citarea martorei din lucrări Dragoş Andreea Ioana cu mandat de aducere.
Având în vedere proba cu expertiză psihiatrică solicitată de către apărătorul inculpatului Asăvoaei Cristian Ionuţ, instanţa o admite şi dispune a se face adresă la Spitalul de Psihiatrie pentru efectuarea acestei expertize. Instanţa dispune a se reveni asupra procedurii de citare a martorei din lucrări Dragoş Andreea Ioana pentru termenul de judecată din data de 26 august 2010. Se va reveni asupra procedurii de citare cu părţile ce nu au termen în cunoştinţă.
Cu privire la măsura preventivă luată împotriva inculpatului instanţa dispune menţinerea acesteia, fiind îndeplinite cerinţele art. 148 lit. f din Codul de procedură penală. Motivele avute în vedere la luarea măsurii se menţin şi nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea ei. Faţă de modalitatea de comitere a faptei, situaţia personală a acuzatului (care nu are o ocupaţie, prezintă tulburări severe de comportament pe fond de intoxicaţie cu alcool şi substanţe volatile) şi în raport de stadiul procesului (respectiv declaraţiile contradictorii ale părţilor date până în prezent impunându-se audierea martorilor pentru clarificarea situaţiei de fapt) se consideră că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. Având în vedere şi faptul că infracţiunea pentru care este cercetat este pedepsită de lege cu închisoare mai mare de 4 ani se constată îndeplinite condiţiile art. 148 lit. f Cod procedură penală astfel că se va dispune conform art. 300 ind. 2 Cod procedură penală menţinerea arestării preventive a inculpatului Asăvoaei Cristian-Ionuţ, trimis în judecată pentru comiterea uni infracţiuni de tâlhărie, arestat de Judecătoria Botoşani în baza mandatului de arestare preventivă nr.10 din 28 februarie 2010, urmând ca în termen de 60 zile să se procedeze la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii Instanţa dispune citarea martorilor din lucrări Dragoş Andreea Ioana şi Huţanu Mariana Lăcrămioara, cu mandate de aducere.
Amână cauza la data de 15.06.2010, termen pentru care: - se vor cita martorii propuşi prin rechizitoriu Borhan Dănuţ Daniel şi Amoaşei Dragoş Ionuţ, cu mandate de aducere - se vor cita martorii din lucrări Dragoş Andreea Ioana şi Huţanu Mariana Lăcrămioara; - - se va reitera procedura de citare cu inculpatul Asăvoaei Cristian-Ionuţ, de la locul de detenţie; - se va reitera procedura de citare cu părţile vătămate S.C. „BUMERANG” S.R.L. şi S.C. „OLIROM STAR” S.R.L. şi cu Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani; - inculpatul minor Azulufii Eduard, partea vătămată R*** D****** şi partea responsabilă civilmente Azulufii Abruda, au TC. În temeiul art. 300 ind.2 raportat la art. 148 lit.f din Codul de procedură penală menţine arestarea preventivă a inculpatului Asăvoaei Cristian-Ionuţ, trimis în judecată pentru comiterea uni infracţiuni de tâlhărie, arestat de Judecătoria Botoşani în baza mandatului de arestare preventivă nr.10 din 28 februarie 2010, urmând ca în termen de 60 zile să se procedeze la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 mai 2010 orele 18,15.
Amână cauza la data de 20.05.2010, termen pentru care: - se va achita av. Berenţan Elena Paula onorariu din oficiu în cuantum de 600 lei, de la urmărirea penală; - se vor cita martorii propuşi prin rechizitoriu Borhan Dănuţ Daniel, Amoaşei Dragoş Ionuţ, Dragoş Andreea Ioana şi Huţanu Mariana Lăcrămioara; - se vor cita martorii propuşi de cei doi inculpaţi după audierea martorilor din rechizitoriu; - se va reitera procedura de citare cu inculpatul Asăvoaei Cristian-Ionuţ, în Penitenciarul Botoşani; - se va reitera procedura de citare cu părţile vătămate S.C. „BUMERANG” S.R.L. şi S.C. „OLIROM STAR” S.R.L. şi cu Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani; - inculpatul minor Azulufii Eduard, partea vătămată R*** D****** şi partea responsabilă civilmente Azulufii Abruda, au luat termenul în cunoştinţă. În temeiul art. 300 ind.2 raportat la art. 148 lit.f din Codul de procedură penală menţine arestarea preventivă a inculpatului Asăvoaei Cristian-Ionuţ, încarcerat în Penitenciarul Botoşani, arestat de Judecătoria Botoşani în baza mandatului de arestare preventivă nr.10 din 28 februarie 2010, urmând ca în termen de 60 zile să se procedeze la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 aprilie 2010 orele 19, 00.
În temeiul art. 300 ind.1 raportat la art. 148 lit.f din Codul de procedură penală menţine arestarea preventivă a inculpatului Asăvoaei Cristian-Ionuţ, arestat de Judecătoria Botoşani în baza mandatului de arestare preventivă nr.10 din 28 februarie 2010, urmând ca în termen de 60 zile să se procedeze la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 24 martie 2010, orele 14, 00.