C**** A****
ReclamantM********* B******* - P*** P*****
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii oprocesuale pasive a minicipiului Botoşani. Admite acţiunea precizată.
Din lipsă de timp, pentru deliberare amână pronunţarea la data de 31.03.2011
Din lipsă de timp, pentru deliberare amână pronunţarea la data de 24.03.2011.
Având în vedere că la dosar a fost depus raportul de expertiză dispus a se efectua în cauză, instanţa constată necesar amânarea cauzei, acordă termen şi va dispune a se comunica pârâtului – ataşat citaţiei – un exemplar din raportul de expertiză pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul acestuia şi pentru a formula eventuale obiecţiuni la acesta
Faţă de lipsa raportului de expertiză, instanţa dispune a se emite adresă d-lui expert Dupir Florin cu menţiunea că s-a admis cererea de ajutor public formulată de reclamantă privind plata onorariului cuvenit şi de a depune la dosar lucrarea, în caz contrar va fi amendat cu suma de 300 lei, conf. art. 108 pct. 2 lit.f.
pentru a da posibilitatea expertului sa efectueze lucrarea de expertiză,
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanţa admite probatoriul solicitat de reclamantă, prin apărător substituient. Pune în vedere reclamantei să asigure prezenţa în instanţă, pentru termenul următor, a martorilor încuviinţaţi: Caluschi Dumitru şi Iacob Ion, sub sancţiunea decăderii din probă. Prin tragere la sorţi, instanţa desemnează expert pe dl. Dupir Florin care va efectua, în cauză, o expertiză tehnică în specialitatea topo-cadastru ce va avea ca obiective: 1– Identificarea, individualizarea şi delimitarea suprafeţei de teren împrejmuite şi stăpânită în fapt de către reclamantă, situată în Botoşani, str. Pinului nr. 28; 2– în mod separat, să identifice, individualizeze şi delimiteze şi suprafeţele de teren care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2457 din 14 septembrie 1971 şi nr. 1613 din 5.07.1997; 3– să se identifice şi construcţiile existente pe aceste terenuri 4– Alte aspecte tehnice, utile cauzei. Stabileşte onorariul provizoriu, în sumă de 600 lei, în sarcina reclamantei. Dispune a se emite adresă expertului desemnat, să procedeze la efectuarea expertizei dispuse de instanţă, având în vedere obiectivele comunicate, cu menţiunea că, în cauză, reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar în ce priveşte plata onorariului de expert, dispoziţiile referitoare la admisibilitatea acestei cereri urmând a-i fi comunicate ulterior. Prorogă discutarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar, pentru termenul următor.
pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar
Având în vedere precizările formulate de reclamantă cu privire la data decesului numitei Lascarache Floarea, instanţa constată necesar amânarea cauzei, va acorda termen şi va dispune a se reveni cu adresă către Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei mun. Botoşani cu solicitarea de a comunica o copie de pe certificatul de deces al def. Lascarache Floarea, precum şi o copie după Anexa 24 dacă s-a solicitat şi să arate care sunt prezumtivii moştenitori ai acesteia,
Având în vedere susţinerile reclamantei, instanţa constată necesar amânarea cauzei, va acorda termen şi va dispune a se emite adresă către Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei mun. Botoşani cu solicitarea de a comunica o copie de pe certificatul de deces al def. Lascarache Floarea, precum şi o copie după Anexa 24 dacă s-a solicitat şi să arate dacă care sunt prezumtivii moştenitori ai acesteia,
Văzând că în cauză s-a formulat răspuns scris la întâmpinare, pentru a se comunica acest răspuns pârâtei, instanţa va dispune amânarea cauzei, urmând a se reveni la procedura de citare a pârâtei, cu duplicat.
Pentru completarea timbrajului acţiunii şi studierii întâmpinării, de către recl.