M***** M*****
PârâtC******** N******* P***** S******** A******** S**********
ReclamantM***** M***** l* C*** M**** C********* M*****
PârâtRespinge excepţiile, ca neîntemeiate. Admite acţiunea; Constată existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul M***** M*****. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.04.2011.
Amână pronunţarea la data de 04.04.2011.
Amână pronunţarea la 28.03.2011.
C U R T E A, Deliberând asupra probatoriului solicitat de apărătorul pârâtului şi implicit asupra cererilor formulate de acesta şi aspectelor invocate, urmează a D I S P U N E : Admite cererea privind lămurirea neconcordanţei referitoare la numele pârâtului, raportat şi la documentaţia ce a stat la baza emiterii Notei de constatare depusă la dosar, sens în care pune în vedere reprezentantului reclamantului să precizeze în scris şi fără echivoc numele corect al persoanei cu privire la care solicită constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în cauza dedusă judecăţii, faţă de inadvertenţele existente în actele dosarului referitor la numele de „ Morariu Mircea, M***** M***** sau Murariu Mircea”. Respinge cererea formulată de apărătorul pârâtului, de depunere la dosar a Fişei postului acestuia, apreciind că aceasta nu este utilă, pertinentă şi concludentă pentru justa soluţionare a cauzei. Faţă de dispoziţiile art. 11 alineat 3 din OUG n. 24/2008, care prevăd faptul că „La dosarul cauzei se depun copii certificate de pe documentele aflate în arhiva Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii, documentele originale putând fi consultate la arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.”, respinge şi cererea referitoare la prezentarea, de către reclamant, a Avizului scris al Direcţiei Juridice a CNSAS; apreciind că depunerea acestui înscris este inutilă. Pentru ca reprezentantul reclamantului să lămurească neconcordanţa referitoare la numele persoanei cu privire la care solicită a se constata calitatea de lucrător al Securităţii în cauza dedusă judecăţii; raportat şi la celelalte nume menţionate în documentaţia ce a stat la baza emiterii Notei de constatare, amână cauza la data de 21.03.2011; termen în cunoştinţa părţilor, prin reprezentanţii lor. Prorogă discutarea excepţiilor invocate prin întâmpinare, de către pârât, excepţia inadmisibilităţii acţiunii; excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului – pentru termenul următor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.02.2011.
C U R T E A, Deliberând asupra cererii de amânare formulată de ambele părţi, o apreciază ca fiind legală şi temeinică, astfel că, pentru a le da posibilitatea să ia la cunoştinţă de conţinutul întâmpinării respectiv a Notei de constatare, urmează a D I S P U N E : Amână cauza la data de 07.02.2011, pentru când părţile iau termen în cunoştinţă prin reprezentanţii lor. Prorogă discutarea cererii formulată de apărătorul pârâtului, în sensul de a se depune la dosar de către reclamantul reclamantului fişa postului pârâtului, pentru termenul următor. Prorogă discutarea excepţiilor invocate de pârât, prin întâmpinare – excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului - pentru termenul următor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.11.2010.