B****** D****** D*****
InculpatB****** D******
Parte responsabilă civilmenteB****** G*******
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 103 C.p., ia faţă de minorul B.D.D. , măsura educativă a libertăţii supravegheate pe timp de 1 an pentru comiterea infracţiunii prevăzută la art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 99 C.p. În baza art. 103 alin. 1 C.p. încredinţează supravegherea minorului părinţilor B.D. şi B.G. cărora, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. 2 C.p., li se pune în vedere că au obligaţia de a veghea îndeaproape asupra minorului în scopul îndreptării lui şi că în cazul în care minorul se sustrage de la supraveghere, are purtări rele ori a săvârşit din nou o faptă penală, au obligaţia de a încunoştiinţa instanţa de îndată. În baza art. 103 alin. 4 C.p. atrage atenţia minorului asupra dispoziţiilor art. 103 alin. 6 C.p. privind revocarea libertăţii supravegheate şi luării măsurii educative a internării într-un centru de reeducare în cazul în care se sustrage de la supravegherea exercitată asupra sa, are purtări rele ori săvârşeşte o nouă faptă prevăzută de legea penală. În baza art. 189 şi 191 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul minor la plata sumei de 805 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat din care suma de 400 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi Ministerul Public şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.11.2010.
Amână pronunţarea la 16.11.2010.
Amână pronunţarea la 12.11.2010.