A****** T***** A******** S** C* S***** A*** L* S** C************
ReclamantA******** R********** A**** S*
PârâtS**** I***** V*****
IntervenientAdmite cererea având ca obiect pretenţii, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S.C. ALLIANZ-TIRIAC ASIGURARI SA, cu sediul social în Bucureşti, str. Căderea Bastiliei, nr. 80-84, sector 1, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Societatea Civilă de Avocaţi „Chiric & Chiric”, din Bucureşti, str. Mr. Av. Mircea Zorileanu, nr. 26, et. 3, sector 1, în contradictoriu cu pârâta S.C. ASIGURARE-REASIGURARE ASTRA SA, cu sediul în Bucureşti, str. Nerva Traian, nr. 3, bl. M101, sector 3, intervenient forţat fiind S**** I***** V*****, cu domiciliul în Piteşti, str. Ioan Andrieşescu, bl. J9, sc. A, ap. 6, jud. Argeş, şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 24,16 lei reprezentând penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere de la data scadenţei, 23.11.2010 şi până la data introducerii acţiunii, 29.11.2010. Obligă pârâta către reclamantă, la plata sumei de 1086,46 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 07 martie 2011.