B**** T***
InculpatÎn baza art. 86 al.1 din OUG 195/02 rep. cu aplic. art. 74 lit. a şi c, art. 76 C.p. condamnă inc. la pedeapsa închisorii de 6 luni. În baza art. 71, 64 alin. 1 lit. a teza a -Ii -a şi lit.c C.p. interzice inc. drepturile de alege şi de a fi ales în funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 81Cp. dispune suspendarea condţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 6 luni şi atrage inc. atenţia asupra prev. art. 83 C.p. privind revocarea susp. condiţionate. În baza art. 71 alin.5 C.p. suspendă pe aceiaşi durată executarea pedepselor accesorii. În baza art. 191 Cpp obligă pe inc. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare în folosul statului. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.11.2010.
amână pronunţarea la 12.11.2010
Amână pronunţarea la data de 08.11.2010
Deliberand faţă de lipsa inculpatului de la acest termen, urmează a amâna cauza şi a acorda termen, motiv pentru care