D****** C********* -**** U****** S******* M**************************
ReclamantS********* N******** D* T******** F******* D* M**** "****** M***** S*** B********
PârâtS********* "****** " S*** - S******** B*****
PârâtÎn temeiul art. 248 Cod procedură civilă constată perimată acţiunea având ca obiect drepturi băneşti, privind pe reclamantul Dobîndă Constantin – prin Uniunea Sindicatelor Libere Marfă Călători Infrastructura Braşov , în contradictoriu cu pârâţii Societatea Naţională de Transport Feroviar Marfă ,,CFR Marfă” SA Bucureşti şi SNTFM ,, CFR Marfă” SA - Sucursala Braşov. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 07.02.2012.
În temeiul art. 155/1 Cod procedură civilă, suspendă judecata pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiei de a depune înscrisurile prevăzute în încheierea de şedinţă din 8 septembrie 2010. Cu drept de recurs pe durata suspendării.
DOSAR NR. 4433/40/2010 litigiu de muncă R O M A N I A TRIBUNALUL BOTOŞANI – SECŢIA CIVILĂ Î N C H E I E R E Şedinţa publică din 8 septembrie 2010 Preşedinte – Lăzăruc Luminiţa Judecător - Timofte Nadia Asistenţi - Părăscuţă Elena Judiciari - Curuliuc Dorina Grefier - Ursu Dana – Gogălniceanu La ordine judecarea litigiului de muncă dintre reclamantul Dobîndă Constantin prin Uniunea Sindicatelor Libere Marfă Călători Infrastructura Braşov şi pârâţii Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA Bucureşti şi Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA Braşov. La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită. În temeiul art. 131 Cod procedură civilă, instanţa constată prima zi de înfăţişare. Instanţa constată că prin intermediul registraturii pârâtul SNTFM Sucursala Braşov a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, ataşând copia sentinţelor nr. 321 şi 323 pronunţate de Tribunalul Sibiu. De asemenea, şi pârâtul SNTFM Bucureşti a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Ataşând copia procesului – verbal din 3 iunie 2009 precum şi tabelele cu membrii de sindicat. J U D E C A T A, Având în vedere întâmpinările depuse de pârâţii SNTFM Sucursala Braşov şi SNTFM Bucureşti şi necesitatea comunicării către reclamant pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acestora. Instanţa consideră necesar ca reprezentantul reclamantului să depună la dosar copia contractului colectiv de muncă valabil pentru anul 2009, copia contractului individual de muncă al reclamantului precum şi să indice atât domiciliul cât şi reşedinţa acestuia la data de 1 martie 2010. PENTRU ACESTE MOTIVE, D I S P U N E În temeiul art. 116 Cod procedură civilă, amână judecarea cauzei la data de 22 septembrie 2010, dată pentru care părţile vor fi citate. Se vor comunica reclamantului duplicatele întâmpinărilor depuse de pârâţi. Se va trimite adresă către reprezentantul reclamantului conform menţiunilor de mai sus. Pronunţată în şedinţa publică din 8 septembrie 2010. PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENŢI JUDICIARI, GREFIE Dosar nr.4433/40/2010 Reclamant CIT. Dobîndă Constantin prin Uniunea Sindicatelor Libere Marfă Călători Infrastructura Braşov pârâţii CIT. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA Bucureşti CIT. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA Braşov.