V*** N*******
ReclamantP*** E********
PârâtP*** N******
PârâtL*** D******* D******
PârâtR*** I****
PârâtSC.2144/ Admite , în parte, acţiunea astfel cum a fost precizată şi completată. Admite, în parte, cererea reconvenţională formulată de Popa Alexandru şi R*** I****, astfel cum a fost completată şi precizată. Ia act că reclamanta renunţă la capetele de cerere privind obligarea pârâtei P*** E******** să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de teren intravilan de aproximativ 60 mp. şi cel privind stabilirea liniei de hotar dintre terenul intravilan de 817 mp. şi cel al pârâtei P*** E********. Declară deschisă succesiunea defunctei Popa Floarea, decedată la data de 06 decembrie 1997, succesiunea defunctului Popa Paul, decedat la data de 13 februarie 2008, şi succesiunea defunctei P*** E********, decedată la data de 08 decembrie 2010, toţi cu ultimul domiciliu în comuna Necşeşti, sat Gîrdeşti, judeţul Teleorman. Constată calitatea de coindivizari a reclamantei V*** N******* şi a pârâţilor R*** I****, Popa Alexandru , P*** N****** , Leon Dumitru Daniela, cu privire la următoarea masă de bunuri: a) suprafaţa de 8,93 ha teren situat pe raza comunei Necşeşti şi individualizat in titlul de proprietate nr. 5001370 /2003 , emis de Comisia Judeţeană Teleorman, (din care suprafaţa de 2,5 ha teren extravilan reprezintă zestrea primită de P*** E******** la căsătorie, teren faţă de care reclamantele împreună au o cota de 1 şi pârâţii P*** N****** , Popa Alexandru, R*** I**** au cote de câte 1) pentru restul de teren de 6,43 ha moştenitorii defunctei P*** E******** – P*** N******, R*** I**** , Popa Alexandru, V*** N******* cu Leon Dumitru Daniela ( împreună) au o cotă de 1 ( câte 1/16) restul de 3, aparţinând lui P*** N******( 3/8) şi reclamantei V*** N******* împreună cu Leon Dumitru Daniela (3/8); b) o casă din paiantă cu trei camere, verandă închisă cu uşă şi ferestre metalice, cu o marchiză deschisă, acoperită cu tablă galvanizată, tencuită cu ciment, fără curent electric, la care Popa Paul şi Popa Floarea au efectuat o serie de îmbunătăţiri , respectiv: au tencuit toată casa cu ciment la exterior şi au stropit-o (casa fiind din paiantă); au acoperit-o cu tablă galvanizată; au introdus curent electric; au construit veranda din ciment pe care au închis-o şi au montat uşă metalică; au betonat pivniţa; au consolidat celarul –; au înlocuit 4 uşi din lemn; o fântână stil american; lipit de casă - un celar din paiantă acoperit cu tablă, cu beci sub el; o altă casă din paiantă alcătuită din trei camere, cu o verandă închisă cu uşă şi ferestre metalice, acoperită cu ţiglă, fără curent electric ( locuită de către P*** N****** şi familia acestuia); o altă casă tot din paiantă compusă din trei camere, acoperită cu ţiglă, cu pământ pe jos, cu o sobă din cărămidă, cu curent electric , casă la care pârâţii Popa Alexandru şi R*** I**** au efectuat următoarele îmbunătăţiri,: au transformat o parte din terasă în bucătărie din cărămidă; au dat jos tencuiala din pământ interior şi exterior; au cumpărat şi montat plasă de Buzău pe exterior; au tencuit cu var şi ciment interior şi exterior; au înlocuit tavanele din şipcă inclusiv grinzile şi au montat grinzi noi, cu tavane din scândură lăcuită; au înlocuit tavanele inclusiv grinzile şi de pe terasă; au dat jos acoperişul casei, refăcându-l complet, folosind numai materiale noi – grinzi, căpriori, şipcă şi plăci de azbociment, au transformat o cameră folosită drept garaj, lipită de casă pe spatele acesteia, cameră inclusă sub noul acoperiş al casei, tencuită exterior cu var şi ciment, ca şi casa; au turnat şapă din beton pe jos în toate camerele; au cumpărat şi montat linoleum peste şapă de beton; au construit o sobă de teracotă; au înlocuit trei uşi cu uşi din lemn de brad; au refăcut toată instalaţia electrică folosind numai materiale noi; au construit o fântână stil american; au refăcut bucătăria din paiantă în sensul că au acoperit-o cu tablă galvanizată după ce au montat scândura pe căpriori; au construit o magazie de lemn în faţa casei, din scândură, acoperită cu plăci de azbociment, cu şapă din beton pe jos construcţii faţă de care P*** N******,Popa Alexandru , R*** I**** au cotă de 1 şi V*** N******* împreună cu Leon Dumitru Daniela , o cotă de 1/4. gard din beton la stradă cu porţi metalice, 2 mari şi 2 mici, gard pe care defunctul Popa Gheorghe şi soţia acestuia pârâta P*** E******** l-au realizat împreună cu descendenţii acestora Popa Paul şi P*** N****** ( pârât în cauză) cu cote egale de contribuţie. Anulează ca netimbrată cererea completatoare formulată la data de 01 februarie 2011 prin care reclamanta a solicitat să se constate că Popa Paul a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani cu privire la suprafaţa de 817 mp. teren intravilan. Constată calitatea de coindivizare, cu cote egale, a numitelor V*** N******* şi Leon Dumitru Daniela , faţă de suprafaţa de 1,0000 ha situată în comuna Necşeşti , sat Gîrdeşti, conform titlul de proprietate nr. 500940/2002, emis pe numele Popa Floarea. Constată că P*** E******** şi Popa Gheorghe au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani cu privire la terenul intravilan de 242 mp., situat în comuna Necşeşti, sat Gîrdeşti, judeţul Teleorman, ce face parte din totalul de 2268 mp. intravilan , situat în comuna Necşeşti, sat Gîrdeşti, judeţul Teleorman. Constată calitatea de coindivizari a reclamantei V*** N******* cu cotă de 1/8 , iar a pârâţilor R*** I****, Popa Alexandru, P*** N******, cu cote de câte 1, şi Leon Dumitru Daniela cu cotă de 1/8 cu privire la suprafaţa de 242 mp. individualizată mai sus. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor şi atribuie loturile astfel: - Lotul nr. I pârâtului P*** N******, lot compus din: o casă din paiantă alcătuită din trei camere, cu o verandă închisă cu uşă şi ferestre metalice, acoperită cu ţiglă, fără curent electric ( locuită de către P*** N****** şi familia acestuia), în valoare de 6884 lei; teren intravilan în suprafaţă de 907 mp. individualizat în raportul de expertiză şi schiţa anexă varianta V întocmită de experţi Drăceanu Traian şi Pieleanu Cornelia între punctele 200-204-203-202-126-125-124-122-121-120-502-503-508-509-411-406-202 ( în valoare 3929 lei); gard din beton de 11,08 m.(în valoare de 704 lei); teren extravilan în suprafaţă totală de 3,2438 ha ( în valoare de 6504 lei) compus din: S – 0,22 ha în T 41, P 23 ( în valoare de 450 lei), S – 2,1993 ha în T 23, P 33 ( în valoare de 4400 lei), S – 0,7725 ha în T 24, P 34 ( în valoare de 1550 lei), S – 0,0520 ha în T 27, P 4 ( în valoare de 104 lei); precum şi 0,0946 ha atribuit în 1991 pârâtului P*** N******. - Lotul nr. II – reclamantei V*** N******* şi pârâtei Leon Dumitru Daniela care rămân în indiviziune, lot compus din: suprafaţa de teren intravilan de 907 mp, individualizat în raportul de expertiză şi schiţa anexă varianta V întocmită de experţi Drăceanu Traian şi Pieleanu Cornelia între punctele 406-411-509-508-503-502-121-122-123-101-102-103-104-100-200-300-400-500-600-406 ( în valoare de 3929 lei); casă de locuit din paiantă cu trei camere, verandă închisă cu uşă şi ferestre metalice, cu o marchiză deschisă, acoperită cu tablă galvanizată, tencuită cu ciment, fără curent electric, la care Popa Paul şi Popa Floarea au efectuat o serie de îmbunătăţiri , respectiv: au tencuit toată casa cu ciment la exterior şi au stropit-o (casa fiind din paiantă); au acoperit-o cu tablă galvanizată; au introdus curent electric; au construit veranda din ciment pe care au închis-o şi au montat uşă metalică; au betonat pivniţa; au consolidat celarul ; au înlocuit 4 uşi din lemn; o fântână stil american; lipit de casă - un celar din paiantă acoperit cu tablă, cu beci sub el ( în valoare de 9560 lei, iar îmbunătăţirile în valoare de 7300 lei); gard în lungime de 10,88 m. ( în valoare de 691 lei); teren extravilan în suprafaţă totală de 3,2438 ha (în valoare de 6504 lei) compus din: S – 0,17 ha (în valoare de 350 lei), S– 0,0500 ha ( în valoare de 100 lei), S – 2,1993 ha ( în valoare de 4400 lei), S – 0,0520 ha ( în valoare de 104 lei), S – 0,7725 ha ( în valoare de 1550 lei), precum şi terenul atribuit lui Popa Paul în 1991 de 0,1470 ha din T 34, P 16. - Lotul nr. III – pârâţilor Popa Alexandru şi R*** I****, lot compus din: teren intravilan în suprafaţă de 454 mp. ( în valoare de 1967 lei), individualizat în acelaşi raport de expertiză şi schiţă anexă varianta V, între punctele : 600-500-400-300-200-100-109-110-111-405-404-403-402-307-308-600; o casă din paiantă compusă din trei camere, acoperită cu ţiglă, cu pământ pe jos, cu o sobă din cărămidă, cu curent electric ( în valoare de 10860 lei) , casă la care pârâţii Popa Alexandru şi R*** I**** au efectuat următoarele îmbunătăţiri: au transformat o parte din terasă în bucătărie din cărămidă; au dat jos tencuiala din pământ interior şi exterior; au cumpărat şi montat plasă de Buzău pe exterior; au tencuit cu var şi ciment interior şi exterior; au înlocuit tavanele din şipcă inclusiv grinzile şi au montat grinzi noi, cu tavane din scândură lăcuită; au înlocuit tavanele inclusiv grinzile şi de pe terasă; au dat jos acoperişul casei, refăcându-l complet, folosind numai materiale noi – grinzi, căpriori, şipcă şi plăci de azbociment, au transformat o cameră folosită drept garaj, lipită de casă pe spatele acesteia, cameră inclusă sub noul acoperiş al casei, tencuită exterior cu var şi ciment, ca şi casa; au turnat şapă din beton pe jos în toate camerele; au cumpărat şi montat linoleum peste şapă de beton; au construit o sobă de teracotă; au înlocuit trei uşi cu uşi din lemn de brad; au refăcut toată instalaţia electrică folosind numai materiale noi; au construit o fântână stil american; au refăcut bucătăria din paiantă în sensul că au acoperit-o cu tablă galvanizată după ce au montat scândura pe căpriori; au construit o magazie de lemn în faţa casei, din scândură, acoperită cu plăci de azbociment, cu şapă din beton pe jos (îmbunătăţiri în valoare de 18950 lei); gard în lungime de 28,94 m. (în valoare de 1838 lei); teren extravilan în suprafaţă totală de 1,9982 ha (în valoare de 3980 lei) compus din: S – 0,2014 ha ( în valoare de 400 lei) , S – 0,2014 ha ( în valoare de 400 lei), S – 0,1404 ha ( în valoare de 280 lei), S – 1,4550 ha ( în valoare de 2900 lei). Instanţa constată că masa succesorală este în valoare de 56850 lei , aşa încât, obligă pe reclamanta V*** N******* şi pârâta Leon Dumitru Daniela la plata către Popa Alexandru şi R*** I**** a sumei de 6471,5 lei cu titlul de sultă; obligă pe pârâtul Popa Niculae la plata către pârâţii Popa Alexandru şi R*** I**** a sumei de 3809 lei cu titlul de sultă, reţinând că P*** N******, R*** I****, Popa Alexandru au fiecare un drept valoric de 14212,5 lei, iar V*** N******* şi Leon Dumitru Daniela , împreună, un drept valoric de 14212,5 lei. Ia act de tranzacţia încheiată între reclamantă şi pârâta Leon Dumitru Daniela la data de 13 aprilie 2009 şi o consfinţeşte cu următorul conţinut:” Eu, V*** N*******, urmează să primesc suprafaţa de teren extravilan situată în comuna Necşeşti, sat Gîrdeşti, judeţul Teleorman, de 1,0000 ha, amplasată în T 24, P 32, cu vecinătăţile: la N – Soare Alexandru, la E – DE, la S – Udrea Stanca, la V – DE, conform Titlului de proprietate nr.5000940 din 01 octombrie 2002. Eu, Leon Dumitru Daniela, arăt că nu am nici o pretenţie şi sânt de acord ca sora mea să primească această suprafaţă de teren”. Constată că pasivul succesoral privind pe defuncta P*** E******** a fost suportat în exclusivitate, în cote egale de R*** I**** şi Popa Alexandru şi este compus din 6.000 lei cheltuieli cu înmormântarea si parastasul de 6 săptămâni precum şi suma de 200 lei reprezentând îngrijirile efectuate de Mihai Virginia ; 18.000 lei reprezentând cheltuieli cu întreţinerea lui P*** E******** pe ultimii trei ani de viaţă; pasiv succesoral ce va fi suportat în cote egale de 1 de P*** N****** , R*** I****, Popa Alexandru şi în cote de câte 1/8 de V*** N******* şi Leon Dumitru Daniela. Obligă pârâtul P*** N****** la plata către pârâţii Popa Alexandru şi R*** I**** a sumei de 6050 lei pasiv succesoral. Obligă reclamanta V*** N******* la plata sumei de 3025 lei pasiv succesoral către pârâţii Popa Alexandru şi R*** I****. Obligă pârâta Leon Dumitru Daniela la plata sumei de 3025 lei pasiv succesoral către pârâţii Popa Alexandru şi R*** I**** . Compensează cheltuielile de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2012.
Încheiere/ Faţă de solicitarea părţilor de a depune concluzii scrise, concluzii ce nu au fost depuse în cauză, urmează să amâne pronunţarea.
Pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise amână pronunţarea la 17 septembrie 2012.
Pentru a se formula în scris obiecţiuni la raportul de expertiză.
Acordă termen la cererea părţilor pentru a lua cunoştinţă de completarea la raportul de expertiză întocmit în cauză conform obiecţiunilor formulate.
Pentru lipsa completării la raportul de expertiză şi faţă de cererea apărătorului reclamantei, aflat în C.O.
Revenire cu adresă către expert să completeze lucrarea, sub sancţiunea amendării.
Efectuarea adresei către expert Sârbu E. să răspundă obiecţiunilor stabilite.
Acordă termen la cererea apărătorilor părţilor pentru a lua cunoştinţă de cele două rapoarte de expertize întocmite în cauză.
Revenire cu adrese către experţi să efectueze lucrările dispuse în cauză.
Efectuarea adresei către expert Guţă Ovidiu George să efectueze lucrarea conform obiecţiunilor formulate de reclamantă, să-şi exprime punctul de vedere cu privire la 1 sau 2 din variante; să indice variantele solicitate de părţi. Efectuarea adresei către expert Sârbu Emanoil să întocmească cu prioritate lucrarea dispusă în cauză şi să o depună la dosar.
Acordă termen ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză întocmit în cauză de expert Guţă Ovidiu George. Revenire cu adresă către expert Sârbu Emanoil să depună lucrarea la dosar.
Încuviinţează efectuarea în cauză a unor noi expertize – construcţii şi topo. Efectuarea adresei către expertul Sîrbu Emanoil să întocmească expertiza dispusă în cauză, având în vedere toate obiectivele şi obiecţiunile formulate. Efectuarea adresei către expertul Guţă Ovidiu George să întocmească expertiza dispusă în cauză, având în vedere toate obiectivele şi obiecţiunile formulate, să aibă în vedere amplasamentul construcţiilor, să propună mai multe variante, să argumenteze varianta atribuită şi să indice strict suprafaţa de teren pe care o foloseşte pârâtul P*** N****** şi pe care o are îngrădită. Pune în vedere părţilor să achite onorariile de expert (câte 800 lei pentru fiecare expert) şi să depună copii xerox de pe obiectivele şi obiecţiunile formulate pentru a le fi înaintate experţilor. Efectuarea adresei către Biroul local de expertize Teleorman cu privire la numirea noilor experţi în cauză.
Acordă termen pentru a se lua cunoştinţă de completările la rapoartele de expertiză întocmite în cauză.
în vederea prezentării martorilor
pentru a fi depuse în scris obiecţiunile la rapoartele de expertiză şi a fi înaintate expertilor
pentru precizarea cererii cu privire la teren si pentru a formula obiecţiuni la expertiza intocmita in cauza
pentru a fi formulate obiecţiuni la expertiza PC şi a se reveni cu adresă către expert DT
pentru a se reveni cu adrese către experţi
pentru a se efectua adrese catre experti in vederea efectuării expertizei dispusă in cauza
pentru formularea obiecţiunilor la expertiza intocmită în cauză.
-pentru efectuarea raportului de expertiză
-pentru formularea obiectivelor expertizei
Î nr. 28. Constată calitatea de coindivizari a reclamantei V*** N******* şi a pârâţilor R*** I**** , Popa Alexandru , P*** N****** ,Leon Dumitru Daniela cu privire la următoarea masă de bunuri: a) suprafaţa de 8,93 ha teren situat pe raza comunei Necşeşti şi individualizat in titlul de proprietate nr. 5001370 /2003 , emis de Comisia Judeţeană Teleorman, (din care suprafaţa de 2,5 ha teren extravilan reprezintă zestrea primită de P*** E******** la căsătorie, teren faţă de care reclamantele împreună au o cota de 1 şi pârâţii P*** N****** , Popa Alexandru, R*** I**** au cote de câte 1) pentru restul de teren de 6,43 ha moştenitorii defunctei P*** E******** – P*** N******, R*** I**** , Popa Alexandru, V*** N******* cu Leon Dumitru Daniela ( împreună) au o cotă de 1 ( câte 1/16) restul de 3, aparţinând lui P*** N******( 3/8) şi reclamantei V*** N******* împreună cu Leon Dumitru Daniela(3/8); b) o casă din paiantă cu trei camere, verandă închisă cu uşă şi ferestre metalice, cu o marchiză deschisă, acoperită cu tablă galvanizată, tencuită cu ciment, fără curent electric, la care Popa Paul şi Popa Floarea au efectuat o serie de îmbunătăţiri , respectiv: au tencuit toată casa cu ciment la exterior şi au stropit-o (casa fiind din paiantă); au acoperit-o cu tablă galvanizată; au introdus curent electric; au construit veranda din ciment pe care au închis-o şi au montat uşă metalică; au betonat pivniţa; au consolidat celarul –; au înlocuit 4 uşi din lemn; o fântână stil american; lipit de casă - un celar din paiantă acoperit cu tablă, cu beci sub el; o altă casă din paiantă alcătuită din trei camere, cu o verandă închisă cu uşă şi ferestre metalice, acoperită cu ţiglă, fără curent electric ( locuită de către P*** N****** şi familia acestuia); o altă casă tot din paiantă compusă din trei camere, acoperită cu ţiglă, cu pământ pe jos, cu o sobă din cărămidă, cu curent electric , casă la care pârâţii Popa Alexandru şi R*** I**** au efectuat următoarele îmbunătăţiri,: au transformat o parte din terasă în bucătărie din cărămidă; au dat jos tencuiala din pământ interior şi exterior; au cumpărat şi montat plasă de Buzău pe exterior; au tencuit cu var şi ciment interior şi exterior; au înlocuit tavanele din şipcă inclusiv grinzile şi au montat grinzi noi, cu tavane din scândură lăcuită; au înlocuit tavanele inclusiv grinzile şi de pe terasă; au dat jos acoperişul casei, refăcându-l complet, folosind numai materiale noi – grinzi, căpriori, şipcă şi plăci de azbociment, au transformat o cameră folosită drept garaj, lipită de casă pe spatele acesteia, cameră inclusă sub noul acoperiş al casei, tencuită exterior cu var şi ciment, ca şi casa; au turnat şapă din beton pe jos în toate camerele; au cumpărat şi montat linoleum peste şapă de beton; au construit o sobă de teracotă; au înlocuit trei uşi cu uşi din lemn de brad; au refăcut toată instalaţia electrică folosind numai materiale noi; au construit o fântână stil american; au refăcut bucătăria din paiantă în sensul că au acoperit-o cu tablă galvanizată după ce au montat scândura pe căpriori; au construit o magazie de lemn în faţa casei, din scândură, acoperită cu plăci de azbociment, cu şapă din beton pe jos construcţii faţă de care P*** N******,Popa Alexandru , R*** I**** au cotă de 1 şi V*** N******* împreună cu Leon Dumitru Daniela , o cotă de 1/4. gard din beton la stradă cu porţi metalice, 2 mari şi 2 mici, gard pe care defunctul Popa Gheorghe şi soţia acestuia pârâta P*** E******** l-au realizat împreună cu descendenţii acestora Popa Paul şi P*** N****** ( pârât în cauză) cu cote egale de contribuţie. Constată calitatea de coindivizare , cu cote egale, a numitelor V*** N******* şi Leon Dumitru Daniela , faţă de suprafaţa de1,00 ha situată în comuna Necşeşti , sat Gârdeşti, conform titlul de proprietate nr. 500940/2002, emis pe numele Popa Flaorea. Constată că pasivul succesoral privind pe defuncta P*** E******** a fost suportat în exclusivitate , in cote egale de R*** I**** şi Popa Alexandru şi este compus din 6.000 lei cheltuieli cu înmormântarea si parastasul de 6 săptămâni precum şi suma de 200 lei reprezentând îngrijirile efectuate de Mihai Virginia ; 18.000 lei reprezentând cheltuieli cu întreţinerea lui P*** E******** pe ultimii trei ani de viaţă; pasiv succesoral ce va fi suportat în cote egale de 1 de P*** N****** , R*** I****, Popa Alexandru şi în cote de câte 1/8 de V*** N******* şi Leon Dumitru Daniela. Dispune citarea părţilor pentru termenul din 4 octombrie 2011 , când acestea urmează să precizeze dacă insistă în efectuarea unor noi expertize , în specialitatea topometrie şi construcţii. Cu recurs odată cu fondul . Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2011.
Amână pronunţarea la data de 16 septembrie 2011
Amână pronunţarea la data de 12 septembrie 2011.
05 septembrie 2011 pentru încheiere interlocutorie
- în vederea încheierii unei tranzacţii
Pentru ca pârâţii R*** I**** şi Popa Alexandru să prezinte 2 martori.
Pentru a fi citat primul martor de pe lista ce va fi depusă de reclamantă.
Pentru a fi citată martora Popa Gabriela.
Probe
Faţă de lipsa la interogatoriu a pârâtei Leon Dumitra Daniela.
Pentru a se lua cunoştiinţă de întâmpinare şi pentru ca părţile lipsă să fie citate, cu copie de pe întâmpinare şi la interogatoriu.
Pentru a se lua cunostinţă de întâmpinare şi cererea completatoare la cererea reconvenţională.
Pentru a se comunica cererea completatoare şi modificatoare şi pentru ca pârâtii RI şi PA să formuleze cerere completatoare.