Dosar 4461/112/2010 din 23.04.2010

drepturi băneşti Legea 221/2008


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4461/112/2010
Data dosar:
23.04.2010
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
drepturi băneşti Legea 221/2008
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.05.2010 la ora 8:30

    Complet: C3 lm special
  • Soluţionare

    Admite acţiunea formulată de recl. RAM împotriva pârâţilor SGLRC, CLCC şi PCC şi, în consecinţă: - obligă pe pârâta SGLRC să calculeze şi să plătească recl. drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pentru perioada 1.10.2008 -31.12.2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei la data plăţii efective; - obligă pe pârâţii CLCC şi PCC să aloce pârâtei SGLRC fondurile necesare plăţii sumelor restante datorate. Obligă pe pârâta SGLRC să plătească reclam. suma de 10 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Flux dosar


Actualizare GRPD