I***** C******
ReclamantP******* C****** S*******
PârâtC******** L**** S*******
PârâtC***** S*******
PârâtAdmite cererea. Dispune învestirea cu formulă executorie a Sentinţei Civile nr. 501/2011, irevocabilă prin nerecurare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 22 ianuarie 2012, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta secreta din 22.01.2013Respinge acţiunea completată şi precizată, ca rămasă fără obiect. Obligă pe intimaţi să plătească reclamantei 1000 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 09 Mai 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Încuviinţează cererea de amânare pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării, formulată de reclamantă, prin reprezentant. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 09 mai 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 Aprilie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 11 aprilie 2011, pentru când se citează pârâtul P******* C****** S*******, cu un exemplar al cererii completatoare. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 Martie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21 martie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 Februarie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei şi să depună timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată, conform disp.art. 20 din Legea 146/1997. Amână judecarea cauzei pentru lipsă de procedură şi acordă termen la data de 28 februarie 2011, pentru când se citează pârâţii, cu menţiunea de a depune la dosar orice înscrisuri pe care le au în deţinere şi care au legătură cu cererea privind înscrierea reclamantei în Registrul Agricol al Comunei Stâlpeni, cu terenul extravilan în suprafaţă de 19.151 mp. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 Ianuarie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.