C**** E**** A** - M****
ReclamantS*** B***** I***** S*****
PârâtAdmite în parte cererea.
.Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reclamantă şi de avocatul pârâtei şi acordă termen să se ia cunoştinţă de răspunsul la obiecţiunile care au fost formulate la raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 20.06.2011, completul C4 - LM, ora 08.30, sala 1, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
pentru a se răspunde la obiecţiunile formulate de pârâtă.
Termen pentru studiul obiecţiunilor formulate de pârâtă la raportul de expertiză, la solicitarea reclamantei.
pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză
Se va reveni cu adresă către expert pentru ca aceasta să efectueze expertiza. Pune în vedere reclamantei ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării onorariului de expert în cuantum de 500 lei, sub sancţiunea decăderii din probă. Menţine măsura privind prorogarea pronunţării asupra cererii privind încuviinţarea probei testimoniale după ce se va efectua expertiza.
pentru efectuarea expertizei
efectuare expertiză
Avându-se în vedere solicitarea părţilor de a se acorda un termen pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, în conformitate cu prevederile art.129 alin. 2 Cod procedură civilă în conformitate cu care „ judecătorul… va stărui în toate fazele procesuale , pentru soluţionarea amiabilă a cauzei”,
Pentru a se pune în discuţia părţilor efectuarea unei expertize contabile la solicitarea reclamantei, dacă apreciază necesară proba după studiul înscrisurilor depuse la acest termen de judecată, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 96 Cod procedură civilă,
Având în vedere că intimata a comunicat instanţei întâmpinare, pentru studiul acesteia, în conformitate cu dispozitiile art.96 Cod procedură civilă,
Asupra probelor solicitate de părţi şi anume: înscrisuri pentru reclamantă şi înscrisuri, interogatoriu şi martori la solicitarea apărătorului pârâtei, apreciază utile soluţionării cauzei numai proba cu înscrisuri şi interogatoriu pentru a fi luat reclamantei
Faţă de solicitarea reclamantei privind amânarea cauzei pentru studiul înscrisurilor, potrivit prevederilor art. 96 Cod procedură civilă,