Dosar 4495/193/2010 din 25.03.2010

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4495/193/2010
Data dosar:
25.03.2010
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.01.2011 la ora 08:30

    Complet: P3_TI
  • Amână cauza

    Condamnă pe inculpatul H****** G********* pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. (a), (e) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 (3 acte materiale), art. 37 lit. (a), (b) C.pen., la pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare (fapte din 20.08.2008, 03.09.2008 şi 31.10.2008). Constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sent.pen. nr. 3247/24.11.2009 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă prin neapelare la data de 14.12.2009. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa menţionată în pedepsele componente, astfel: - pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea faptei de „furt calificat” în stare de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. (a), (e) C.pen. art. 37 lit. (a), (b) C.pen., art. 74, 76, 80 C.pen. (fapta din 05.08.2008); - pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea faptei de „furt calificat” în stare de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. (a), (e) C.pen. art. 37 lit. (a), (b) C.pen., art. 74, 76, 80 C.pen. (fapta din 12.08.2008); - restul de pedeapsa de 486 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sent.pen. nr. 1432/13.06.2006 a Judecătoriei Botoşani. Contopeşte pedepsele individualizate anterior, respectiv pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare, aplicată prin prezenta, pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea faptei de „furt calificat” în stare de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. (a), (e) C.pen. art. 37 lit. (a), (b) C.pen., art. 74, 76, 80 C.pen. (fapta din 05.08.2008), pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea faptei de „furt calificat” în stare de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. (a), (e) C.pen. art. 37 lit. (a), (b) C.pen., art. 74, 76, 80 C.pen. (fapta din 12.08.2008), urmând ca, în final, să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 3 luni închisoare, în regim de detenţie. Menţine beneficiul liberării condiţionate cu privire la restul de pedeapsa de 486 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sent.pen. nr. nr. 3247/24.11.2009 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă prin neapelare la data de 14.12.2009. În baza art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa stabilită perioada executată în baza sent.pen. nr. 3247/24.11.2009 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă prin neapelare la data de 14.12.2009, respectiv 20.12.2009 – 14.07.2010. În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 1, 2 C.pen. aplică inculpatului H****** G********* pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a şi lit. (b) C.pen. Condamnă pe inculpatul B****** S***** pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” în stare de recidivă postexecutorie, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. (a), (e) C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. (b), art. 74 lit. c, art. 76 lit. c C.pen. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare (fapta din 03.09.2008). Condamnă pe inculpatul B****** S***** (pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” în stare de recidivă postexecutorie, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. (e), (i) C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. (b), art. 74 lit. c, art. 76 lit. c C.pen. la pedeapsa de 1 an închisoare (fapta din 19.01.2009). În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului B****** S***** prin prezenta, urmând ca, în final, să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, fără aplicarea unui spor de pedeapsă, în regim de detenţie. În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 1, 2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a şi lit. (b) C.pen. Condamnă pe inculpatul Anton Florin pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” în formă continuată, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. (a), (e) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 (2 acte materiale), art. 74 lit. c, art. 76 lit. c C.pen., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie (fapte din 03.09.2008 şi 22.09.2008). În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 1, 2 C.pen. aplică inculpatului Anton Florin pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a şi lit. (b) C.pen. Constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sent.pen. nr. 69/12.01.2009 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă la data de 19.08.2009 prin dec.pen. nr. 322/2009 a C. Ap. Suceava. Instanţa constată că, potrivit art. 110 C.pen., nu se poate aplica dispoziţiile art. 85 C.pen. referitoare la anularea suspendării condiţionate aplicate întrucât condamnatul era minor. Constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sent.pen. nr. 2178/20.07.2009 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă prin neapelare. Instanţa constată că, potrivit art. 110 C.pen., nu se poate aplica dispoziţiile art. 85 C.pen. referitoare la anularea suspendării condiţionate aplicate întrucât condamnatul era minor. Condamnă pe inculpatul Aghiniţei Alexandru-Iulian pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” în formă continuată, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. (a), (e) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 (2 acte materiale), art. 74 lit. c, art. 76 lit. c C.pen., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie (fapte din 03.09.2008 şi 22.09.2008). În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 1, 2 C.pen. aplică inculpatului Anton Florin pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a şi lit. (b) C.pen. Constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sent.pen. nr. 69/12.01.2009 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă la data de 19.08.2009 prin dec.pen. nr. 322/2009 a C. Ap. Suceava. Instanţa constată că, potrivit art. 110 C.pen., nu se poate aplica dispoziţiile art. 85 C.pen. referitoare la anularea suspendării condiţionate aplicate întrucât condamnatul era minor. Constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sent.pen. nr. 2178/20.07.2009 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă prin neapelare. Instanţa constată că, potrivit art. 110 C.pen., nu se poate aplica dispoziţiile art. 85 C.pen. referitoare la anularea suspendării condiţionate aplicate întrucât condamnatul era minor. Constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sent.pen. nr. 2132/15.09.2008 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă la data de 15.01.2009 prin dec.pen. nr. 9A/2009 Tribunalului Botoşani. Instanţa constată că, potrivit art. 110 C.pen., nu se poate aplica dispoziţiile art. 85 C.pen. referitoare la anularea suspendării condiţionate aplicate întrucât condamnatul era minor. În temeiul art. 14 şi 346 alin. 1 C.proc.pen. coroborat cu art. 998 – 999 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea vătămată D***** D****** (şi obligă inculpatul H****** G********* să plătească părţii civile suma de 250 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin fapta din 20.08.2008, respectiv contravaloarea a două calorifere din fontă. În temeiul art. 14 şi 346 alin. 1 C.proc.pen. coroborat cu art. 998 – 999 C.civ., art. 1003 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea vătămată Nicu Cătălin-Paul şi obligă inculpaţii H****** G*********, B****** S*****, Anton Florin, Aghiniţei Alexandru-Iulian, în solidar între ei, să plătească părţii civile suma de 200 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin fapta din 03.09.2008, respectiv contravaloarea unui calorifer din fontă. În temeiul art. 14 şi 346 alin. 1 C.proc.pen. coroborat cu art. 998 – 999 C.civ., art. 1003 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea vătămată Chirică Iulian ), şi obligă inculpatul H****** G********* să plătească părţii civile suma de 150 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin fapta din 31.10.2008, respectiv contravaloarea unui biciclete. Ia act că partea vătămată G**** T****** nu s-a constituit parte civilă (fapta din 31.10.2008), prin restituirea bicicletei sustrase. Ia act că partea vătămată Lupu Ionuţ-Ovidiu nu s-a constituit parte civilă (fapta din 19.01.2009), prin restituirea bicicletei sustrase. În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul H****** G********* să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 1.000 lei. Suma de 300 lei onorariu av. Toader Mirela, deleg. nr. 1163/2010, de la cercetarea judecătorească, se va avansa B.A. Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul B****** S***** să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 700 lei. Suma de 300 lei onorariu av. Toader Mirela, deleg. nr. 1163/2010, de la cercetarea judecătorească, se va avansa B.A. Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul Anton Florin să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 700 lei. Suma de 300 lei onorariu av. Corjăuţanu Elena, deleg. nr. 1159/2010, de la cercetarea judecătorească, se va avansa B.A. Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul Aghiniţei Alexandru-Iulian să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 1.000 lei. Suma de 300 lei onorariu av. Aioanei Andreea, deleg. nr. 1165/2010, de la cercetarea judecătorească, se va avansa B.A. Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpat B****** S*****, inculpat Anton Florin, inculpat Aghiniţei Alexandru-Iulian, partea civilă Chirică Iulian şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2011.

  • Sedinta din data de 11.01.2011 la ora 08:30

    Complet: PA3
  • Amână cauza

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI LA DATA DE 20.01.2011 - ORA 8,30.

  • Sedinta din data de 30.11.2010 la ora 08:30

    Complet: PA3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 11 ianuarie 2011 pentru când, Se va reveni cu citarea inculpatului H****** G********* în com. Vorona , jud. Botoşani şi a inculpatului B****** S***** în com. Româneşti, jud. Botoşani, iar a inculpaţilor Anton Florin şi Aghiniţei Alexandru în Penitenciarul Botoşani. Se va reveni cu citarea părţilor civile care nu au TC şi a martorilor Iacob Valentin Dan şi Sandu Mihai cu mandat de aducere cu punere efectivă în executare.

  • Sedinta din data de 22.10.2010 la ora 08:30

    Complet: PA3
  • Amânat

    Instanţa va acorda termen de judecată pentru când va dispune a se emite adresă către Primăria com. Copălău, prin care li se va solicita să înainteze la dosar o copie a certificatului de deces al numitului Macahon Gheorghiţă domiciliat în com. Copălău, nr. 20C, jud. Botoşani. Se va reveni cu citarea inculpaţilor Aghiniţei Alexandru Iulian şi H****** G********* şi Anton Florin în penitenciarul Botoşani, a părţilor civile şi a martorilor cu mandat de aducere. Se va face verificarea în sistemul „Ecris”, la toate dosarele cu referire la inculpatul Anton Florin şi se vor ataşa la dosar fişele acestora.

  • Sedinta din data de 20.09.2010 la ora 08:30

    Complet: PN3
  • Amânat

    Instanţa va acorda termen de judecată pentru când va dispune a se emite adresă către Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Botoşani prin care li se va solicita să arate instanţei în ce cauză au fost arestaţi inculpaţii Anton Florin şi Aghiniţei Alexandru Iulian. Se va reveni cu citarea inculpatului Aghiniţei Alexandru Iulian, la domiciliul din mun. Botoşani, str. Elie Radu, nr. 13, et.3, ap.10, , jud. Botoşani, De asemenea, va dispune a se reveni cu citarea părţilor civile şi a martorilor. Va dispune citarea inculpaţilor Anton Florin şi Aghiniţei Alexandru Iulian la domiciliul cunoscut şi la Penitenciarul Botoşani.

  • Sedinta din data de 20.07.2010 la ora 08:30

    Complet: CVP
  • Amânat

    Instanţa va acorda termen de judecată pentru când va dispune a se reveni cu adresă către Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Botoşani prin care li se va solicita să înainteze la dosar copia sentinţei penale nr. 232 din 11.06.2002 pronunţată în dosarul nr. 5674/2002:, pentru inculpatul B****** S***** . Instanţa va proroga discutarea probelor pentru următorul termen de judecată pentru toţi inculpaţii. Se va reveni cu citarea inculpaţilor H****** G********* şi B****** S*****, cu mandat de aducere la domiciliul din loc. Româneşti, jud. Botoşani, mandatul se va emite la Poliţia mun. Botoşani cu precizarea că poate fi găsit în împrejurimile cimitirului Pacea din mun. Botoşani, fiind o persoană fără adăpost. De asemenea, va dispune a se reveni cu citarea martorilor cu mandat de aducere.

  • Sedinta din data de 22.06.2010 la ora 08:30

    Complet: PA3
  • Amânat

    Instanţa va acorda termen de judecată pentru când va dispune a se reveni cu adresă către Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Botoşani prin care li se va solicita să înainteze la dosar copia sentinţei penale nr. 232 din 11.06.2002 pronunţată în dosarul nr. 5674/2002:, pentru inculpatul B****** S***** . De asemenea, va dispune a se emite adresă către SEIP Botoşani prin care li se va solicita să comunice instanţei datele de identificare şi domiciliul martorului Sandu Mihai, domiciliul cunoscut de instanţă fiind în Botoşani, str. Pacea, nr.20 C, jud. Botoşani. Instanţa prorogă discutarea probelor pentru următorul termen de judecată pentru toţi inculpaţii. Se va reveni cu citarea inculpatului B****** S*****, cu mandat de aducere la domiciliul din loc. Româneşti, jud. Botoşani, mandatul se va emite la Poliţia mun. Botoşani cu precizarea că poate fi găsit în împrejurimile cimitirului Pacea din mun. Botoşani, fiind o persoană fără adăpost. De asemenea, va dispune a se reveni cu citarea martorilor cu mandat de aducere.

  • Sedinta din data de 27.05.2010 la ora 08:30

    Complet: PA3
  • Amânat

    Instanţa va acorda termen de judecată pentru când va dispune a se emite adresă către Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Botoşani prin care li se va solicita să înainteze la dosar pentru inculpatul Aghiniţei Alexandru Iulian copia sentinţelor penale nr. 278/2008 şi 69/2006; pentru inculpatul Anton Florin copiile sentinţelor penale nr. 69/12.01.2009; 2178/20.07.2009; 2132/15.09.2008; pentru inculpatul H****** G********* copiile sentinţelor penale nr. 3247/2009; 636/2004; pentru inculpatul B****** S***** copia sentinţei penale nr. 232/11.06.2002. De asemenea, va dispune a se emite adresă către Primăria com. Copălău, jud. Botoşani prin care li se va solicita să înainteze la dosar copia certificatului de deces al martorului Macahon Gheorghiţă. Se va reveni cu citarea părţilor care nu au TC.

  • Sedinta din data de 23.04.2010 la ora 08:30

    Complet: PA3
  • Amânat

    Instanţa va admite cererea inculpatului de acordare a unui termen de judecată în vederea angajării unui apărător şi va acorda termen de judecată pentru când va dispune a se reveni cu citarea inculpaţilor în Penitenciarul Botoşani, a inculpatului B****** S***** la domiciliu cu mandat de aducere cu punere efectivă în executare. De asemenea, va dispune a se reveni cu citarea părţilor civile şi introducerea şi citarea martorilor, a numiţilor Iacob Valentin Dan domiciliat în Botoşani, str. Calea Naţională, nr.-13, sc.A, ap.1, jud. Botoşani, Sandu Mihai domiciliat în mun. Botoşani, str. Pacea, nr. 20C, jud. Botoşani, , Macahon Gheorghiţă domiciliat în sat şi com. Copălău, jud. Botoşani şi Lupu Ioan domiciliat în Botoşani, str. N. Iorga, nr.32, sc.A, et.2, ap.9, jud. Botoşani.

Flux dosar


Actualizare GRPD