Dosar 4503/193/2010 din 25.03.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4503/193/2010
Data dosar:
25.03.2010
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.08.2010 la ora 08:30

    Complet: CVP
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul B****** M***** pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală ” prev. şi ped. de art.87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art.74 lit. a şi c, art. 76 lit. d Cod penal la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare. Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal, inculpatului îi vor fi interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II –a, şi lit. b Cod penal. În temeiul art.81, 82 Cod penal şi art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate pe o durată de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, acesta constituind termen de încercare pentru inculpat. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal. În temeiul art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 570 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 160 lei reprezentând contravaloarea analizei toxicologică alcoolemie se va vira în contul 50414557951 deschis la Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean Botoşani, iar suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu Mahu Ana Maria (delegaţia nr. 1151/2010) se va avansa Baroului de Avocaţi Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 26.05.2010 la ora 08:30

    Complet: PN6
  • Amânat

    Având în vedere lipsa inculpatului, instanţa va acorda un nou termen de judecată pentru ca acesta să fie citat de la adresa de domiciliu şi prin afişare la sediul Consiliului local al municipiului Botoşani, de asemenea se va emite un nou mandat de aducere pe numele inculpatului. Se vor introduce pe concept şi se vor cita în cauză martorii din lucrări Ocu Mircea iulian şi Piora Ciprian, în vederea audierii.

  • Sedinta din data de 20.04.2010 la ora 08:30

    Complet: PA6
  • Amânat

    Având în vedere lipsa inculpatului, instanţa va acorda un nou termen de judecată pentru ca acesta să fie citat de la adresa de domiciliu cu mandat de aducere.

Flux dosar


Actualizare GRPD