C******* A********
ReclamantC******* (***** I**** E********
PârâtC******* (***** I**** E******** - l* c****** a***** D****** N***
PârâtAdmite acţiunea. Admite în parte cererea reconvenţională. Dispune ieşirea părţilor din indiviziune potrivit raportului de expertiză tehnică şi schiţelor anexă în varianta întâia efectuată de ing. Creţu Cristian. Compensează în parte cheltuielile de judecată şi anume taxele de timbru şi onorariile avocaţilor. Obligă pe pârâta - reclamantă să plătească reclamantului - pârât suma de 350 lei reprezentând 1/2 din onorariu de expert. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05 mai 2011.
Acordă termen la cererea pârâtei, prin apărător, pentru a lua cunoştinţă de cuprinsul raportului de expertiză tehnică depus de ing. Creţu Cristian , la data de 14 aprilie 2011, sub termenul prevăzut de lege. Amână judecarea cauzei la data de 05 mai 2011 . Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 aprilie 2011.
Acordă termen pentru lipsa raportului de expertiză tehnică. Se emite o nouă adresă către ing. Creţu Cristian, să efectueze şi să depună lucrarea în termenul prevăzut de lege potrivit celor dispuse la termenul anterior. Ia act că reclamantul a consemnat pe numele expertului onorariu provizoriu stabilit în sumă de 700 lei (chitanţei nr. 3608757/1 din 11.03.2011 ). Amână judecarea cauzei la data de 14 aprilie 2011 . Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 martie 2011.
Acordă termen pentru efectuarea raportului de expertiză tehnică. În baza art. 202 C.pr.civ. numeşte expert tehnic pentru efectuarea expertizei pe ing. Creţu Cristian. Se emite adresă către ing. Creţu Cristian, să efectueze lucrarea în prezenţa părţilor legal citate sau a reprezentanţilor acestora, având ca obiective : identificarea şi evaluarea bunului imobil reţinut în încheierea de admitere în principiu precum şi efectuarea propunerilor de lotizare ţinând cont de cotele stabilite pentru fiecare parte. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să consemneze pe numele expertului în termenul prevăzut de lege suma stabilită prin încheierea de admitere în principiu ca onorariu de expert, respectiv 700 lei. Amână judecarea cauzei la data de 24 martie 2011 . Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 februarie 2011.
Admite în principiu acţiunea. Admite în parte şi în principiu cererea reconvenţională. Constată deschisă succesiunea defunctei Cazangiu Elena, decedată la data de 11.08.2010, cu ultimul domiciliu în Câmpulung, judeţul Argeş. Constată că în succesiunea defunctei au rămas cota de 1/2 dintr-o casă situată în Câmpulung, str. G-ral Dragalina nr. 10, judeţul Argeş. Constată că au vocaţie succesorală reclamantul, în calitate de soţ supravieţuitor cu o cotă de 1/4 şi pârâta, în calitate de descendentă de gradul I, cu un drept de 3/4. Pentru identificarea , evaluarea imobilului şi pentru a face propuneri de lotizare va fi efectuată o expertiză tehnică. Stabileşte onorariu provizoriu de expert suma de 700 lei. Fixează termen pentru judecarea în fond a cauzei la data de 24 februarie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03 februarie 2011.
Acordă ultim termen la cererea pârâtei, prin apărător, pentru a depune la dosar înscrisuri cu privire la suprafaţa de 900 mp. situată în Câmpulung , str. G-ral Dragalina nr. 10 . Pune în vedere părţilor să reitereze proba cu expertiză tehnică după depunerea înscrisurilor şi pronunţarea încheieri de admitere în principiu . Amână judecarea cauzei la data de 03 februarie 2011 . Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 ianuarie 2011.
În baza art. 167, 167 şi 218 C.pr.civ. încuviinţează părţilor proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriu în dovedirea celor menţionate în acţiune, respectiv în cererea reconvenţională. Pune în vedere apărătorilor să asigure prezenţa la următorul termen de judecată a părţilor pe care le reprezintă în vederea administrării probei cu interogatoriu . Respinge proba solicitată de pârâta - reclamantă privind emiterea unei adrese către Primăria Câmpulung, întrucât incumbă părţii. Pune în vedere părţilor să reitereze proba cu expertiză tehnică după administrarea probelor încuviinţate şi pronunţarea încheieri de admitere în principiu . Amână judecarea cauzei la data de 13 ianuarie 2011 . Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 noiembrie 2010.
În baza art. 96 C.pr.civ. acordă termen în continuare la data de 25 noiembrie 2010 la cererea reclamantului, prin apărător, pentru a lua cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării şi cererii reconvenţionale formulate de pârâta - reclamantă. Ia act de precizarea apărătorului pârâtei cu privire la numele actual al acesteia, respectiv Cazangiu . Pune în vedere reclamantului, prin apărător, ca în situaţia în care părţile nu vor încheia o tranzacţie , să precizeze valoarea reală a imobilului şi să timbreze în funcţie de aceasta. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 noiembrie 2010.
În baza art. 156 C.pr.civ. acordă termen pentru lipsă apărare la cererea pârâtei. Se citează pârâta la adresa din acţiune potrivit disp. art. 85 C.pr.civ. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, ca în situaţia în care părţile nu vor încheia o tranzacţie , să precizeze valoarea reală a imobilului şi să timbreze în funcţie de aceasta. Amână judecarea cauzei la data de 18 noiembrie 2010 , termen dat în cunoştinţă reclamantului, prin apărător. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 octombrie 2010.