S****** M**** I*****
Apelant InculpatM***** I**** T******
Intimat Parte vătămatăAdmite apelul declarat de inculpatul S****** M**** I*****, împotriva sentinţei penale nr.807/19.10.2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti . Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi în fond, rejudecând: Conform art.36 alin.1 Cod penal, coroborat cu art.33 lit.a Cod penal şi art.34 lit.b Cod penal, contopeşte pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa ce 2 ani şi 2 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 1678/26.11.2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, stabilind pedeapsa mai grea, de 4 ani închisoare. Menţine revocarea suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1589/25.11.2005 a Tribunalului Bucureşti, dispusă prin sentinţa penală nr. 1678/26.11.2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi dispune executarea în întregime a acesteia, alături de pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză, astfel că, în final, inculpatul S****** M**** I***** va executa pedeapsa de 6 ani închisoare . Aplică art. 71 – 64 lit. a teza a II-a şi b din Codul penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. În baza art.192 ali. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare în apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în 10 zile .
Hotarare 796/A din 08.12.2010