Dosar 4518/112/2010 din 26.04.2010

drepturi băneşti Legea 221/2008


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4518/112/2010
Data dosar:
26.04.2010
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
drepturi băneşti Legea 221/2008
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.05.2010 la ora 8:30

    Complet: C3 lm special
  • Soluţionare

    Admite acţiunea civilă precizată formulată de recl. RV împotriva pârâţilor SAMSMB şi CJBN şi, în consecinţă: - obligă pe pârâta SAMSMB să calculeze şi să plătească recl. drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, cu începere din data de 1.10.2008 şi până la 31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei la data plăţii efective; - obligă pe pârâtul CJBN să aloce pârâtei SAMSMB fondurile necesare plăţii sumelor restante datorate. Obligă pe pârâta SAMSMB să plătească reclam. suma de 10 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Flux dosar


Actualizare GRPD