D**** F******
ReclamantD********* A*****
PârâtAdmite acţiunea astfel cum a fost precizată. Dispune rectificarea Cărţii Funciare nr. 6385 – UAT Dr. Tr. Severin, în sensul radierii suprafeţei de teren de 14,57 mp, situată în Dr. Tr. Severin, str. Smârdan, nr. 10, judeţul Mehedinţi, menţionată în Sentinţa civilă nr. 883/09.02.2010, pronunţată în dosarul nr. 5479/225/2009, al Judecătoriei Dr. Tr. Severin. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14.09.2010.
Emite adresă la OCPI Mehedinţi şi se amână cauza la 14.09.2010.
În temeiul art. 1551 alin. 1 C. pr. civ., suspendă judecarea cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiei stabilite în sarcina sa la termenul anterior. Cu recurs pe toată durata suspendării. Cu drept de a cere repunerea pe rol, după îndeplinirea obligaţiei stabilite în sarcina reclamantului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.05.2010.
Încuviinţează proba cu înscrisurile pentru apărătorul reclamantei , pune în vedere acestuia să indice numărul cărţii funciare, să precizeze suprafaţa terenului , în ce constă rectificarea şi amână cauza la 11.05.2010.