S*** A*** C******** (******* ) S*****
ReclamantP***** M*******
PârâtÎn temeiul dispoziţiilor prevăzute de dispoziţiile prevăzute de art.155 indice 1 Cod procedură civilă dispune suspendarea judecăţii acţiunii civile formulate de reclamanta S.C. AVON COSMETICS (Romania) S.R.L. împotriva pârâtei P***** M*******, pentru pretenţii, cauza urmând a fi repusă pe rol la cererea părţii interesate, după ce reclamanta va face dovada concilierii, respectiv va depune la dosar procesul-verbal încheiat cu ocazia acesteia şi va achita taxa judiciară de timbru în contul unităţii administrative în raza căreia are sediul fiscal, taxa judiciară de timbru fiind achitată în mod greşit în contul Judecătoriei Petroşani. Pronunţată în şedinţa publică azi, 7 octombrie 2010.
Revenirea cu adresă către reclamantă pentru a face dovada concilierii, respectiv să depună la dosar copia adresei cu care a convocat-o pe pârâtă la conciliere şi copia procesului-verbal încheiat cu ocazia acesteia. Completarea adresei către reclamantă cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în contul unităţii administrative în raza căreia are sediul fiscal întrucât în mod greşit a achitat taxa judiciară de timbru în contul Judecătoriei Petroşani . Amână judecata cauzei şi fixează termen la data de 7 octombrie 2010, pentru când se vor cita părţile, reclamanta prin publicitate prin afişarea citaţiei la uşa instanţei şi de la sediul din localitatea Chiajna, str. Şoseaua de Centură nr. 13 bis, jud. Ilfov. Pronunţată în şedinţa publică azi, 2 septembrie 2010.
Emiterea de adresă către reclamantă pentru a face dovada concilierii, respectiv să depună la dosar copia adresei cu care a convocat-o pe pârâtă la conciliere şi copia procesului-verbal încheiat cu ocazia acesteia. Amână judecata cauzei şi fixează termen la data de 2 septembrie 2010, pentru când se vor cita părţile, pârâta cu menţiunea la interogatoriu. Pronunţată în şedinţa publică azi, 17 iunie 2010.