Dosar 4568/112/2010 din 27.04.2010

drepturi băneşti Legea 221/2008


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4568/112/2010
Data dosar:
27.04.2010
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
drepturi băneşti Legea 221/2008
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.05.2010 la ora 8:30

    Complet: C3 lm special
  • Soluţionare

    Admite ca fiind întemeiată acţiunea civilă formulată de recl. JL împotriva pârâţilor ŞGŞO, PCŞO şi CLCŞO şi în consecinţă: - obligă pârâtul ŞGŞO să calculeze şi să plătească recl. drepturile salariale restante din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pentru perioada 1.10.2008-31.12.2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei la data plăţii efective; - obligă pârâţii PCŞO şi CLCŞO să aloce pârâtului ŞGŞO fondurile necesare plăţii sumelor restante datorate; - obligă pârâtul ŞGŞO să plătească reclam. suma de 30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Flux dosar


Actualizare GRPD