B******* A******* M******
Intimat ReclamantA************ F********* P****** B****
Recurent PârâtA************ F******* P***** M****
Intimat PârâtRespinge excepţia invocată de pârâta AFP Buzău. Admis acţiunea. Dispune anularea actelor administrativ fiscale atacate. Obligă pârâtele la plata către reclamant a sumei de 7.659 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare, cu dobanda legală aferentă de la data plăţii -16.03.2010 şi până la restituirea efectivă. Cu recurs.
Având în vedere că după şedinţa de judecată s-a depus la dosar întâmpinarea formulată de AFP Buzău prin care se solicită şi introducerea în cauză a A.F.Mediu, instanţa dispune repunerea cauzei pe rol pentru a se comunica reclamantului copiue de pe întâmpinare şi pentru a se introduce în cauză în calitate de pârâtă AF Mediu. Termen 16.11.2011 cu citarea părţilor.
Termen pentru a se cita pârâtele după repunerea cauzei pe rol.
În temeiul art. 244 alin.1 pct.1 din Codul de procedură civilă şi art. 267 din TFUE, suspendă judecarea acţiunii , până lasoluţionarea dosarului ce se adlă pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, având ca obiect pronunţarea unei hotărâri preliminare în Cauza C-402/09, cu privire la compatibilitatea reglementărilor naţionale referitoare la taxa pe poluare, cu dreptul comunitar. Cu drept de recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.