Dosar 4601/98/2010 din 23.09.2010

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4601/98/2010
Data dosar:
23.09.2010
Instanta:
Tribunalul Ialomița
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.11.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 Fond AS-LM
  • Admis fond

    Respinge ,ca nefondată exceptia necompetenţei functionale a Sectiei de Litigii de Munca si Asigurări Sociale a Tribunalului Ialomiţa ,invocată de pîrît Admite, ca fiind întemeiată, cererea formulată de reclamantul N********* D****** în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Urziceni Dispune anularea decizia nr. 1012 din 26.08.2010 şi dispozitia nr. 1272 din 15.09.2010 emise de pîrît Dispune reîncadrarea reclamantului pe postul deţinut anterior în cadrul Spitalului Municipal Urziceni Obligă pârâtul să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite, începând cu data 15.09.2010 şi până la efectiva reîncadrare. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 27.10.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 Fond AS-LM
  • Încheiere

    AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI LA ADATA DE 10.11.2010 PENTRU STUDIEREA INTÂMPINĂRII

  • Sedinta din data de 13.10.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 Fond AS-LM
  • Încheiere

    amână judecarea cauzei la data de 27 oct. 2010

  • Sedinta din data de 29.09.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 Fond AS-LM
  • Amânat

    amână judecarea cauzei la data de 13 oct. 2010 în vederea pregătirii apărării de către reclamant.

Flux dosar


Actualizare GRPD