F******** D*****
Intimat ReclamantŞ***** G******* S****
Intimat PârâtC******** L**** A* C****** Ş****
Recurent PârâtP******* C****** Ş****
Recurent PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de recl. FD împotriva pârâţilor ŞGS, PCŞ şi CLŞ şi în consecinţă: - obligă pârâta ŞGS să calculeze şi să plătească recl. drepturile salariale restante din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pentru perioada 01.10.2008-31.12.2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei la data plăţii efective; - obligă pârâţii PCŞ şi CLŞ să aloce pârâtei ŞGS fondurile necesare plăţii sumelor restante datorate; - obligă pârâta ŞGS să plătească reclam. suma de 30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.