C******* G***** D*****
Inculpatamâna pronuntarea la data de 13.10.2010 , cînd: Respinge ca neîntemeiata cererea de schimbarea a încadarii juridice a faptei prin eliminarea prev. art. 37 lit. b CP. În temeiul art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b CP si art. 74 alin. 1 lit. c si alin. 2 CP si art. 76 lit. d CP condamnă pe inculpatul Cotofana George Daniel la pedeapsa de 30 de zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 71 cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a II-a şi b cod penal. În temeiul art. 191 al. 1 cod procedură penală obligă inculpatul la 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.10.2010.
amână cauza pentru ca inculpatul să depună la dosar în cadrul probei cu înscrisuri o adeverinţă de la locul de muncă .
amână cauza în vederea administrării probelor.