D******* A****
Recurent PetentI************ D* P****** J******* S******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria AP nr. 0812543 din data de 08.04.2010 întocmit de I.P.T.F. Suceava, ca nefondată. Respinge plângerea contravenţională formulată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria AP nr. 1486933 din data de 10.04.2010 întocmit de I.P.T.F. Suceava, ca nefondată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.02.2011.
Având în vedere că între prezentul dosar şi dosarul nr. 4653/314/2010 al acestei instanţe este dată identitatea de părţi, obiect şi o strânsă legătură între cauze, în conformitate cu disp. art. 164 al.1 şi 2 Cod procedură civilă, Se va conexa dosarul nr. 4653/314/2010 la dosarul nr. 4652/314/2010. Se va face adresă petentului să indice numele martorului, care solicită să fie audiat în prezenta cauză, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână cauza la data de 15 februarie 2011, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile.
Având în vedere lipsa relaţiilor solicitate de intimat şi în vederea soluţionării cauzei, Se va reveni cu adresă către I.P.J. Suceava, în sensul filei26 dosar. Amână cauza la data de 14 decembrie 2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile.
Pentru a da posibilitatea petentului să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi în vederea soluţionării cauzei, Se va rectifica citativul, în sensul că se va trece în calitate de intimat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, care are personalitate juridică. Se va face adresă intimatului să înainteze dovada comunicării procesului verbal de contravenţie petentului. Amână cauza la data de 2 noiembrie 2010, pentru când se va cita intimatul, petentul având termen în cunoştinţă.