Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În baza art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. e C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p., condamnă inculpatul LAZĂR IONUŢ ALEXANDRU la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie. În baza art. 83 al. 1 C.p., revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1031/14.11.2007 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 04.12.2007, pe care o va executa în întregime alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul LAZĂR IONUŢ ALEXANDRU urmând să execute în total 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 71 C.p., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C.p., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii în cauza soluţionată prin sentinţa penală nr. 1031/14.11.2007 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti din data de 11.05.2007, precum şi durata reţinerii şi a arestării preventive în prezenta cauză, de la 21.11.2010 la 23.12.2010. Ia act că partea vătămată STĂNCIULESCU ANDREI BOGDAN nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind integral acoperit prin recuperarea bunului. În baza art. 191 al. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1.100 lei, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, d-na av. Orezeanu Natanaela, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat şi de la comunicare pentru partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.04.2011.
Hotarare 284/2011 din 13.04.2011Amână pronunţarea la data de 13.04.2011
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de către inculpat, prin apărător desemnat din oficiu, privind efectuarea unei expertize psihiatrice privind discernământul inculpatului la data comiterii faptei. Revenirea cu adresă către Restaurantul Chocolat, pentru a înainta înregistrările video din incinta localului de la data de 21.11.2010 şi lista angajaţilor care erau la serviciu la acea dată, în intervalul orar 11-12.00, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în caz de necomunicare a relaţiilor solicitate. Încuviinţează inculpatului proba testimonială cu audierea în calitate de martor a numitului Popa Florin.
Emiterea unei adrese către Restaurantul Chocolat, pentru înaintarea la dosarul cauzei a înregistrările video cu imaginile surprinse la data de 21.11.2010 şi lista angajaţilor care erau la serviciu la acea dată, în intervalul orar 11-12.00. Pune în vedere inculpatului ca până la următorul termen de judecată să indice adresele de domiciliu ale numiţilor Florin Popa şi colegei sale din generală, cu privire la care a făcut referire în cuprinsul declaraţiei dată la acest termen de judecată.
Încuviinţează inculpatului cererea de amânare a judecării cauzei pentru angajarea unui apărător ales. Pune în vedere inculpatului faptul că este singurul termen de judecată acordat pentru acest, motiv, iar în lipsa apărătorului ales, la următorul termen de judecată va fi asistat de apărătorul desemnat din oficiu.