P**** G*******
ReclamantV******* C****** I***** E***** S**
PârâtRespinge acţiunea. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână pronunţarea la data de 09 noiembrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează, pentru reclamant, proba cu înscrisuri şi interogatoriu şi prorogă discutarea probei cu martori după administrarea probelor cu înscrisuri şi interogatoriu. Încuviinţează cererea privind emiterea adresei către pârâtă în sensul de a face dovada achitării drepturilor salariale către reclamant pentru perioada 05.-19.10.2010. Respinge cererea privind emiterea adresei către Serviciul de Pază al OLTCHIM SA . Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să precizeze numele, adresele martorilor precum şi teza probatorie pentru care au fost propuşi. Citează pârâta cu un exemplar după interogatoriul solicitat de reclamant pentru a răspunde potrivit dispoziţiilor art.221 cod proc.civilă. Amână judecarea cauzei la data de 02.11.2011, pentru administrarea probelor cu înscrisuri şi interogatoriu. Reclamantul are termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 octombrie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data 05.10.2011. Se citează pârâta cu copia precizării la acţiune. Reclamantul are termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 septembrie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul reclamantului în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru ca reclamantul să precizeze, concret, dacă înţelege să renunţe la judecata cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 07.09.2011. Reclamantul are termen în cunoştinţă. Se citează pârâta. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 22.06.2011. Revine cu adresă către Baroul de Avocaţi Argeş pentru desemnarea unui apărător din oficiu, cu menţiunea că se va dispune amendarea Decanului cu suma de 500 lei. Emite adresă către pârâtă pentru a face dovada achitării drepturilor salariale către reclamant pentru perioada 05.10.-19.10.2010. Reclamantul are termen în cunoştinţă. Se citează pârâta. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Admite cererea. Acordă reclamantului ajutor public judiciar sub forma unui apărător din oficiu. Emite în acest sens adresă Baroului Argeş pentru desemnarea unui apărător din oficiu precum şi către Serviciul Contabilitate al Tribunalului Argeş pentru efectuarea plăţii onorariului. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 11.05.2011, pentru a da posibilitatea reclamantului să formuleze cerere în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din OUG 51/21.04.2008, să depună la dosar cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar care să cuprindă obiectul şi natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul şi starea materială a solicitantului şi a familiei sale, ataşându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia şi ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată. De asemenea, cererea va fi însoţită şi de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor. Se citează pârâta. Reclamantul are termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 Martie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 16.03.2011, pentru a da posibilitatea reclamantului să precizeze, în scris, obiectul acţiunii şi temeiul drept Pune în vedere reclamantului, sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art.155/1 cod proc.civilă, să precizeze, în scris, obiectul acţiunii şi temeiul drept. Reclamantul are termen în cunoştinţă. Se citează pârâta. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 februarie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.