U************ D** P******
PetentC***** D* C****** A R******* - C***** D* C****** A****
IntimatAdmite contestaţia. Anulează în parte încheierea nr.IX/22/19.XI.2010, în sensul că admite contestaţia împotriva punctului 6 din decizia nr. 29/22.06.2010. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 24 Martie 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Amână pronunţarea la data de 24 martie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 21 Martie 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Încuviinţează pentru petentă proba cu înscrisuri. Pune în vedere petentei, prin reprezentant, ca până la următorul termen de judecată, să depună înscrisurile la dosar. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21 martie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 21 Februarie 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.