Dosar 4674/314/2010 din 11.05.2010

partaj judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4674/314/2010
Data dosar:
11.05.2010
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
partaj judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.01.2012 la ora 8:30

    Complet: C15 Old
  • Constată perimată cererea

    Constată perimată cererea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24.01.2012.

  • Sedinta din data de 02.11.2010 la ora 8:30

    Complet: C15 Old
  • Amână cauza

    În temeiul art. 155 ind. 1 al.1 Cod procedură civilă, dispune suspendarea judecării cauzei, din culpa părţii reclamante. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică azi, 2 noiembrie 2010.

  • Sedinta din data de 28.09.2010 la ora 8:30

    Complet: C15 Old
  • Amânat

    Se va înainta către Arhiva Judecătoriei Suceava cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanta, în vederea formării unui nou dosar având ca obiect „ cerere de acordare a ajutorului public judiciar”, petentă fiind I******** V******, cu domiciliul în comuna Dumbrăveni, jud. Suceava, cu termen de judecată la data de 26 octombrie 2010. În dosarul ce urmează a fi format se va efectua adresă petentei pentru a-şi preciza cererea de acordare a ajutorului public judiciar în sensul de a indica obiectul acesteia, dacă solicită scutirea de la plata totală sau parţială a taxei judiciare de timbru în sumă de 238 lei şi a timbrului judiciar de 5 lei, la care a fost obligată reclamanta prin rezoluţia judecătorului de serviciu şi citaţia de la fila 15 dosar în dosarul nr. 4674/314/2010 al Judecătoriei Suceava. Se va efectua adresă reclamantei pentru a-şi preciza cererea de chemare în judecată în sensul de a indica întinderea suprafeţei de teren aferentă gospodăriei pentru care solicită partajul, valoarea acesteia, să depună acte de proprietate pentru această suprafaţă de teren şi pentru imobilul casă de locuit, să arate cine deţine aceste imobile, precizările la acţiune urmând a fi depuse la dosar 4 exemplare pentru a fi putea fi comunicate şi pârâţilor. De asemenea, pune în vedere reclamantei, prin adresă, să depună la dosar încheierea prin care a fost soluţionată cererea de acordare a ajutorului public judiciar. Amână judecarea cauzei la data de 2 noiembrie 2010 pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28 septembrie 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD