S* T****** R********* S**
Petent Recurent-ReclamantS* B****** D*********** S**
Intimat PârâtAdmite recursul. Modifică în tot sent. atacată în sensul admiterii cererii de ordonanţă preşedinţială. Obligă pârâta să asigure reclamantei folosinţa paşnică şi netulburată a spaţiului S70 aflat în incinta Centrului Comercial Feeria, situat în Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr.42 A, sector 1, în cadrul Ansamblului Comercial Băneasa, inclusiv a instalaţiilor şi utilităţilor care deservesc acest spaţiu până la data soluţionării definitive şi irevocabile a cererii arbitrale aflate pe rolul Curţii de Arbitral Comercial Internaţional de pe lângă CCIR înregistrată la 30.10.2010 sub nr.295, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în cuantum de 5.000 Euro/zi de întârziere până la aducerea la îndeplinire a obligaţiei. Irev.
Respinge cererea de preschimbare.