D******* G******* A F******** P****** B******* R************ M********* F********* P******
Apelant PârâtB***** A******* D** P********* A***
Intimat ReclamantP******* C****** T****
Intimat PârâtC******** L**** T****
Intimat PârâtS***** R**** - M********* F********* P******
Apelant PârâtAdmite apelul, anulat în parte sentinţa. Disjuns capătul de cerere privind obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la despăgubiri în favoarea reclamantului şi trimis acest capăt de cerere pentru rejudecare la Judecătoria Salonta. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate. Cheltuielile de judecată se vor avea în vedere la rejudecare.
Faţă de cerera de amânare formulată de reprezentanta intimatei reclamante, pentru ca aceasta să aibă posibilitatea să se consulte cu partea pe care o reprezintă şi să se pronunţe asupra excepţiei invocate din oficiu de către instanţă, aceea a necompetenţei tribunalului de a judeca cauza în primă instanţă, s-a amânat judecarea apelului pentru 08 martie 2011.
Amână pronunţarea hotărârii la data de 26 octombrie 2010. Amână pronunţarea hotărârii la data de 2 noiembrie 2010. Pentru a se pune în discuţia părţilor temeiul juridic al prezentei acţiuni, în sensul că acţiunea civilă este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 sau pe dispoziţiile de drept comun, coroborate cu art. 1 Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, temeiuri juridice care atrag competenţe materiale diferite ale instanţelor de judecată.
Pentru ca reprezentanta apelantului pârât să se pronunţe asupra întâmpinării comunicată la termenul de azi, precum şi asupra excepţiei de tardivitate a declarării apelului.