Dosar 4719/1371/2010 din 30.11.2010

procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4719/1371/2010
Data dosar:
30.11.2010
Instanta:
Tribunalul Comercial Mureș
Departament:
FALIMENTE
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.10.2011 la ora 12:30

    Complet: C27 sindice
  • Închis lichidarea (art. 118 din lege)

    În baza art. 132 alin.2 din Legea nr. 85/2006 dispune închiderea procedurii falimentului faţă de debitoarea SC EMMA RESTAURANTE SRL (cu sediul) reprezentată prin lichidator judiciar NACORNIC SPRL (cu sediul) precum şi radierea acesteia din Registrul Comerţului. Dispune notificarea prezentei sentinţe cu DGFP Mureş şi ORC de pe lângă Tribunalul Mureş în vederea efectuării menţiunii privind lichidarea şi radierea societăţii. Descarcă lichidatorul judiciar şi toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitoare şi averea ei, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 octombrie 2011.

  • Sedinta din data de 06.10.2011 la ora 12:30

    Complet: C27 sindice
  • Amână pronunţarea

    Reţine cauza în pronunţare asupra propunerii de închidere a procedurii formulată de lichidator în temeiul art.132, alin. din legea nr.85/2006 modificată şi amână pronunţarea hotărârii în cauză la data de 13.10.2011, sala 24, orele.14,00. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Octombrie 2011.

  • Sedinta din data de 15.09.2011 la ora 12:30

    Complet: C27 sindice
  • Amână cauza

    Constată că împotriva raportului final nu s-au înregistrat obiecţiuni. În baza art. 129 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 aprobă raportul final vizând fondurile şi bunurile obţinute din lichidare şi vizând pe debitoarea falită SC EMMA RESTAURANTE SRL cu sediul în Tg. Mureş, str. Horea, nr. 6, jud. Mureş reprezentată prin lichidator judiciar NACORNIC SPRL. Stabileşte termen pentru soluţionarea propunerii de închidere a procedurii la data de 6 .10.2011. Dispune citarea prin BPI a tuturor participanţilor în procedură. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 septembrie 2011.

  • Sedinta din data de 23.06.2011 la ora 12:30

    Complet: C27 sindice
  • Amână cauza

    Lichidatorul va proceda la distribuirea sumelor potrivit celor cuprinse în planul de distribuire. Menţine termenul stabilit iniţial în procedură la data de 15 septembrie 2011 , potrivit încheierii de şedinţă din 31.03.2011 , dată la care lichidatorul va prezenta raportul privind stadiul procedurii de lichidare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei şi dovezile vizând demersurile întreprinse în acest sens. Reţine că lichidatorul a învederat că va depune la dosar raport final cu propunerea de închidere a procedurii în temeiul art.132, alin.2 din legea nr.85/2006. Pune în vedere lichidatorului să facă dovada publicării raportului final în BPI cu precizarea că împotriva acestuia se pot formula obiecţiuni până la data de 31.08.2011 şi că termenul de soluţionare al eventualelor obiecţiuni este data de 15.09.2011. Citarea participanţilor la procedură prin BPI pentru soluţionarea eventualelor obiecţiuni la raportul final implicit aprobarea raportului final cu propunerea de închidere a procedurii ,în temeiul art.132, alin.2 din legea nr.85/2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 iunie 2011.

  • Sedinta din data de 31.03.2011 la ora 12:30

    Complet: C27 sindice
  • Amână cauza

    Consfinţeşte hotărârile adoptate de creditori menţionate în cuprinsul proceselor verbale înregistrate sub nr.316/04.03.2011 respectiv 343/11.03.2011, în forma şi conţinutul înfăţişat de lichidator. Ia act de forma şi conţinutul raportului de activitate în modalitatea înfăţişată de lichidator precum şi de demersurile pe care acesta intenţionează să le întreprindă în procedură. Ia act de faptul că a fost desemnat administratorul special pe seama debitoarei, în persoana d-nei Kovacs Ema . Reţine faptul că în cauză nu au fost identificate fapte imputabile administratorului statutar al debitoarei, prevăzute de art.138, alin.1 din legea nr.85/2006. În continuarea procedurii stabileşte un nou termen la data de 15.09.2011, pentru a da posibilitate lichidatorului judiciar de a întocmi şi depune la dosar raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi planul de distribuire. La următorul termen de judecată stabilit lichidatorul judiciar va prezenta propunerile cu privire la modul de continuare a procedurii. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Martie 2011.

  • Sedinta din data de 13.12.2010 la ora 12:30

    Complet: C27 sindice
  • Soluţionare

    În temeiul art. 32 alin 1 comb. cu art.1 alin.2 lit.f din Legea nr. 85/ 2006 admite cererea formulată de debitoarea SC EMMA RESTAURANTE SRL cu sediul social în municipiul Tg. Mureş, str. Horea, nr. 6, jud. Mureş, având număr de ordine în Registrul Comerţului ţinut de ORC de pe lângă Tribunalul Mureş, J/ 26/1993/2005 şi CUI 18153511, şi pe cale de consecinţă: În baza art. 11 alin.1 lit a din Legea nr. 85/2006 dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului faţă de debitoarea SC EMMA RESTAURANTE SRL cu sediul social în Tg. Mureş, str. Horea, nr. 6, jud. Mureş, având nr. de ordine J/26/1993/2005 şi CUI 18153511 . Constată că debitoarea falită se află în incapacitate de plată. În baza art. 11 alin.1 lit. c comb. Cu art. 19 alin.1 şi cu art. 34 din Legea nr. 85/2006 desemnează lichidator judiciar provizoriu pe seama debitoarei falite pe practicianul în insolvenţă NACORNIC SPRL cu sediul în loc. Tg. Mureş, str. Retezatului, nr. 4, ap. 2, jud. Mureş având număr de ordine în tabloul practicienilor în insolvenţă – 0146- , şi-i stabileşte un onorariu provizoriu compus dintr-o remuneraţie fixă egală cu suma de 2000 lei pe întreaga procedură, la care se adaugă un onorariu de succes de 5 la sută din valoarea bunurilor aduse la masa credală. Pune în vedere lichidatorului judiciar provizoriu că are de îndeplinit în procedură sarcinile prev. de art. 25 din Legea nr. 85/2006. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a notifica prezenta hotărâre cu debitoarea, cu creditorii debitoarei, cu societăţile bancare la care debitoarea are conturi deschise, cu ORC de pe lângă Tribunalul Mureş, notificarea urmând a se efectua cu respectarea întocmai a disp. Art. 61 din Legea nr. 85/2006. Stabileşte până la data de 18 februarie 2011 termenul limită pentru depunerea raportului privind cauzele care au determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă cu indicarea eventualelor persoane care se fac vinovate de această stare, cu arătarea faptelor culpabile pe care le-au săvârşit şi a dovezilor comiterii acestor fapte. Stabileşte termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor până la data de 18 februarie 2011. Stabileşte termenul limită de verificare a creanţelor, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar al creanţelor la data de 28 februarie 2011. Stabileşte termenul de depunere a contestaţiilor la tabelul preliminar de obligaţii al debitoarei până la data de 18 martie 2011 şi termen de soluţionare al acestor contestaţii la data de 31 martie 2011. Stabileşte termen de definitivare al tabelului de obligaţii al debitoarei la data de 7 aprilie 2011. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar ca în termen de maxim 20 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri să convoce adunarea generală a asociaţilor debitoarei cu scopul desemnării administratorului special. Stabileşte ca prima Adunare Generală a Creditorilor să se organizeze în cel mult 5 zile socotite de la data de 28 februarie 2011, la data , ora , locaţia stabilită de lichidatorul judiciar provizoriu şi comunicată creditorilor prin convocare, prima şedinţă având în principal următoarea ordine de zi, -desemnarea Comitetului Creditorilor debitoarei falite, -confirmarea lichidatorului judiciar desemnat provizoriu sau desemnarea altui lichidator judiciar, -stabilirea onorariului lichidatorului judiciar sau confirmarea celui stabilit provizoriu de judecătorul sindic. Ridică în tot dreptul de administrare al debitoarei. Dispune tuturor băncilor la care debitoarea are conturi deschise să nu dispună de numerarul din cont fără un ordin al lichidatorului judiciar. Atrage atenţia lichidatorului judiciar provizoriu asupra prevederilor art. 252 şi urm. Din Legea nr. 31/1990/r. Dispune lichidatorului judiciar provizoriu ca în conformitate cu disp. art. 113 din Legea nr. 85/2006 să procedeze la inventarierea şi sigilarea bunurilor debitoarei falite cu excepţia bunurilor prev. de art.113 alin.3 din acelaşi act normativ. Dispune debitoarei falite ca în termen de 10 zile de la notificarea prezentei hotărâri să predea lichidatorului judiciar provizoriu toate actele şi operaţiunile contabile ale societăţii, inclusiv actele prev. de art. 28 alin.1 lit. a,b,c,d. din Legea insolvenţei. Conform art. 37 din Legea nr. 85/2008 un exemplar din prezenta hotărâre se va comunica instanţelor în a căror rază de activitate şi are sediul social declarat, debitoarea falită. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar deschiderea unui cont de depozit conform art. 4 alin.2, 3 din legea insolvenţei. Acordă termen în procedură la data de 31 martie 2011. Definitivă. Cu drept de opoziţie în termen de 10 zile de la notificare pentru creditori şi cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare cu debitoare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2010.

  • Sedinta din data de 06.12.2010 la ora 12:30

    Complet: C27 sindice
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea hotărârii în cauză la data de 13 decembrie 2010. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică de la 06 Decembrie 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD