I****** L*****
IntimatA**** I******
IntimatA**** A****
IntimatD********* A*****
IntimatC****** N*******
IntimatAdmite cererea. Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 1357/20.06.2011 în sensul că obligaţia stabilită în sarcina Mun. Piteşti vizează atât asigurarea, cât şi virarea fondurilor necesare plăţii drepturilor acordate reclamanţilor. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.09.2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 19.09.2011 Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.09.2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Admite acţiunea. Obligă pe pârâţii Şcoala nr.14 „Al. Davila” şi Centrul Bugetar Colegiul Naţional Liceal „Zinca Golescu” să calculeze reclamanţilor indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anului 2010, în cuantum integral, nediminuată cu 25% şi să le plătească acestora diferenţa dintre indemnizaţia efectiv încasată şi cea nediminuată. Obligă pe pârâtul Municipiul Piteşti, prin Primar, să asigure fondurile necesare plăţii drepturilor solicitate. Obligă pe pârâţii Şcoala nr.14 „Al. Davila” şi Centrul Bugetar Colegiul Naţional Liceal „Zinca Golescu” să plătească Sindicatului cheltuieli de judecată în cuantum de 30 lei. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.06.2011.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 20.06.2011 Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Se revine cu adresă către pârâta Şcoala nr. 14 „Alexandru Davila” Piteşti să precizeze perioada când reclamanţii-membrii de sindicat şi-au efectuat concediul de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010 şi de asemenea, când le-a fost achitată indemnizaţia aferentă concediului de odihnă în anul şcolar 2009-2010, modul cum a fost calculată, respectiv dacă la stabilirea acesteia au fost aplicate dispoziţiile Legii nr. 118/2010. Amână judecarea cauzei la data de 16.06.2011. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Aprilie 2011 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Introduce în cauză, în calitate de reclamanţi, membrii de sindicat menţionaţi în tabel, respectiv: Tudorache Florentina, Ivănoiu Lucica, A**** I******, A**** A****, D********* A*****, C****** N*******, Mărgăritescu Silvia, Olteanu Loredana, Podaru Daiana, Coman Anne Marie, Tatarciuc Gieta, Nicolicea Anca, Vlad Marian, Preda Maria Gabriela, Vochin Veronica, Zamfir Constantin, Mihăileanu Mihai, Iliescu Adina, Manoloiu Gabriel, Popescu Ionela, Zîrnă Eugen, Morăreasa Monica, Constantinescu Camelia, Olaru Laura, Cioroianu Elena, Anton Emanuela, Constantinescu Lucian, Antohi Alina, Şerban Carmen, Olteanu Ioana, David Florina, Georgescu Constanţa, Stancu Floarea, Lăzărescu Maria, Rosca Gheorghita, Ilie Gheorghe, Vlăsceanu Monica, Drăgănescu Rosana, Radu Maria, Boşteanu Ximena, Ioniţa Ioana, Zamfir Gabriel, Pop Ana Maria, Morlova Cristina Maria, Bogdan Roxana, Ciochină Mihaela Nadia, Tican Aura, Cristescu Dorina, Tudor Camelia, Ungureanu Petre, Ionescu Alina, Voicu Georgica, Epure Amalia, Chiţulescu Elena Daniela, Matei Cătălina Andreea, Niculescu Iuliana Venera, Rădulescu Crăiţa Gabriela, Vîlceanu Maria, Vasilescu Daniela Ileana, cărora li se vor comunica actele de procedură la sediul sindicatului. Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri. Se emite adresă către pârâta Şcoala nr. 14 „Alexandru Davila” Piteşti să precizeze perioada când reclamanţii-membrii de sindicat şi-au efectuat concediul de odihnă în anul 2009-2010 şi de asemenea, când le-a fost achitată indemnizaţia aferentă concediului de odihnă 2009-2010, modul cum a fost calculată, respectiv dacă la stabilirea acesteia au fost aplicate dispoziţiile Legii nr. 118/2010. Amână judecarea cauzei la data de 21.04.2011 Se citează părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Februarie 2011 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.