P***** F*****
InculpatÎn baza art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 modif. şi rep. cu aplic. 320/1 al. 7 C.p.p. condamnă inculpatul Purică Florin (născut la data de 29.04.1982 în Budeşti, jud. Călăraşi, fiul lui natural şi Lucica, CNP *********1992, cetăţean român, neşcolarizat, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupaţie, loc de muncă - ocazional, domiciliat în Budeşti, str. Răchitei nr. 9 A, jud. Călăraşi, fără antecedente penale, necăsătorit - concubinaj, 5 copii) la pedeapsa închisorii de 8 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 85 al. 1 C.p. anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 17/27.01.2010 a Judecătoriei Olteniţa, definitivă prin neapelare la data de 15.02.2010. În baza art. 33 lit. a C.p. constată că fapta din prezenta cauză se află în concurs real cu fapta din data de 29.01.2009 pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 17/27.01.2010 a Judecătoriei Olteniţa, definitivă prin neapelare la data de 15.02.2010. În baza art. 33 lit. a C.p. şi art. 36 al. 1 C.p. rap. la art. 34 lit. b C.p. contopeşte pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 17/27.01.2010 a Judecătoriei Olteniţa, definitivă prin neapelare la data de 15.02.2010, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare. În baza art. 71 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit. b C.p. În baza art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C.p., termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 17/27.01.2010 a Judecătoriei Olteniţa, respectiv de la 15.02.2010. În baza art. 71 al. ultim C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. În baza art. 191 al. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, ce includ şi cheltuielile stabilite prin rechizitoriu, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, av. Dima Constantin, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.02.2011.
faţă de lipsa inculpatului