I************ D* P****** A* J******** C************
PârâtL**** P****
ReclamantAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul L**** P****.
Admite acţiunea reclamantului. Obligă pârâtul la plata sumei de 26.000 lei, actualizată cu rata inflaţiei de la data plăţii efective.Obligă pârâtul la plata dobânzii legale calculată conform OG. nr. 9/2000.
Dispune citarea reclamantului cu un exemplar al întâmpinării.
Amână judecarea cauzei la data de 19.01.2011, termen dat în cunoştinţă reclamantului şi pentru care se va cita pârâtul, cu menţiunea de a formula întâmpinare şi de a preciza care este motivul pentru care nu a procedat la plata drepturilor băneşti către reclamant, având în vedere că din răspunsul comunicat reclamantului, prin adresa nr. 134414/19.11.2010, ca urmare a concilierii prealabile, rezultă că pârâtul este de acord cu plata acestor drepturi.
Transpune cauza pe complet specializat al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal al Tribunalului Caraş-Severin, cu termen de judecată la data de 08.12.2010, completul 4. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.11.2010.