B****** I**
Reclamant ReclamantA********** N******** P***** P******* C* H*******
Pârât PârâtC****** S********* D* E******* A P********** C* H******* P***** A*****
Pârât PârâtM********* M****** F******* S* P********* S******
Pârât Pârâtvezi şedinţa din Camera de Consiliu complet 18 Fond din data de 20.02.2013.
Preschimbă termenul de judecată din 22.02.2013 pentru azi, 20.02.2013 Scoate cauza de pe rol şi o trimite la Tribunalul Bucureşti – Secţia Contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.02.2013
Incheiere finala dezinvestire din 20.02.2013Admite excepţia inadmisibilităţii.Respinge cererea, ca inadmisibilă.Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la 29.06.2011.
Având în vedere cererea de amânare a cauzei formulată de reclamant, prin avocat pentru a depune înscrisuri în combaterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât prin întâmpinare, respectiv să depună dovada de îndeplinire a procedurii administrative prealabile împotriva actului contestat, Curtea va încuviinţa cererea şi va amâna cauza.La termenul acordat reclamantul va preciza în scris care sunt obiectivele expertizei medicale a cărei administrare o urmăreşte în cauză.
Având în vedere că prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti din data de 24.02.2011 s-a dispus desfiinţarea prezentului complet, 18 Fond, D I S P U N E : Amână cauza şi acordă termen la data de 13 mai 2011, Completul 27 Fond, ora 12:oo, sala E68, cu termen în cunoştinţa părţlor, repartizarea cauzei la completul 27 fond realizându-se ciclic, urmare a hotărârii Colegiului de conducere al CAB din data de 24.02.2011, de desfiinţare a prezentului complet, 18 Fond. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.03.2011.
În temeiul art. 156 Cod procedură civilă, încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantul B****** I**, personal. Pune în vedere reclamantului ca, în conformitate cu dispoziţiile date de instanţă la termenul anterior de judecată şi până la următorul termen stabilit în cauză, să precizeze institutul la care solicită a se efectua expertiza, având în vedere că Institutul Naţional de Medicină Legală nu este competent, iar un medic din cadrul Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi nu îşi poate spune părerea, având în vedere relaţiile cu partea pârâtă. Amână cauza şi acordă termen la data de 11 martie 2011, Completul 18 Fond, ora 9:oo, cu citarea părţilor ce nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.02.2011.
În temeiul art. 167 C.Pr.Civ., admite proba cu înscrisuri pentru reclamantul B****** I**. Pune în vedere avocatului reclamantului să precizeze institutul la care solicită a se efectua expertiza, având în vedere că Institutul Naţional de Medicină Legală nu este competent, iar un medic din cadrul Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi nu îşi poate spune părerea, având în vedere relaţiile cu partea pârâtă. Amână cauza şi acordă termen la data de 11 februarie 2011, Completul 18 Fond, ora 9:oo, cu termen în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.11.2010.
În temeiul art. 96 C.Pr.Civ., încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantul B****** I**, prin avocat, pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea şi înscrisurile în susţinerea acesteia comunicate astăzi, în şedinţă publică. Amână cauza şi acordă termen la data de 26 noiembrie 2010, Completul 18 Fond, ora 9:oo, pentru când se vor cita părţile ce nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.10.2010.
Introduce în cauză, în calitate de pârât, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în locul pârâtei Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap. Amână cauza şi acordă termen la data de 15 octombrie 2010, Completul 18 Fond, ora 9:oo, pentru când se vor cita părţile ce nu au termen în cunoştinţă, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu un exemplar al acţiunii şi cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii Deciziei contestate, sub sancţiunea art. 13 din Legea nr. 554/2004. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.09.2010.