Dosar 4787/103/2010 din 29.10.2010

Despăgubiri Legea nr.221/2009


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4787/103/2010
Data dosar:
29.10.2010
Instanta:
Tribunalul Neamț
Departament:
Sectia I Civilă
Obiect:
Despăgubiri Legea nr.221/2009
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.08.2011 la ora 08:30

    Complet: civil-C2 amânări
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată în temeiul Legii nr. 221/2009 de reclamanta Giurgiuman Tereza în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. Constată caracterul politic al măsurii administrative a stabilirii domiciliului obligatoriu, luată faţă de reclamantă în baza Decretului M.A.I. nr. 83/1949 pentru perioada 2.03.1949-24.09.1954. Respinge ca neîntemeiată cererea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral, formulată în temeiul Legii 221/2009 de aceeaşi reclamantă în contradictoriu cu acelaşi pârât. Obligă pârâtul la plata de cheltuieli de judecată către reclamantă, în sumă de 400 lei. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.08.2011.

  • Sedinta din data de 03.08.2011 la ora 08:30

    Complet: civil - Cv2
  • Amână pronunţarea

    la data de 10.08.2011

  • Sedinta din data de 11.05.2011 la ora 8:30

    Complet: civil - C2
  • Amână cauza

    revenire cu adresă la CNSAS şi audiere martori

  • Sedinta din data de 16.03.2011 la ora 8:30

    Complet: civil - C2
  • Amână cauza

    LIPSĂ RELAŢII C.N.S.A.S.

  • Sedinta din data de 19.01.2011 la ora 8:30

    Complet: civil - C2
  • Amână cauza

    SOLICITARE RELAŢII CNSAS; STUDIERE PRECIZĂRI

  • Sedinta din data de 24.11.2010 la ora 8:30

    Complet: civil - C2
  • Amână cauza

    pentru citarea corectă în cauză în calitate de pârât a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi faţă de Deciziile nr.1358 şi 1360 din 21.10.2010 ale Curţii Constituţionale, instanţa constată că pe o perioadă de 45 zile temeiul legii pe care a formulat cererea în cauză reclamanta este suspendată de drept, consideră necesar acordarea unui nou termen de judecată.

Flux dosar


Actualizare GRPD