A***** N******
Recurent ReclamantC******** L**** A* O******* T**** N****
Intimat PârâtAdmite ex inadmisibilit Respinge acţiunea ca inadmisibilă
- pentru a se reveni cu adresă către reclamantul A***** N****** pentru a-şi preciza poziţia procesuală cu privire la excepţia lipsei de interes invocată de pârât,
pentru justa soluţionare a excepţiei lipsei de interes precum şi pentru respectarea dreptului la apărare, se va emite adresă către reclamantul A***** N****** pentru a-şi preciza poziţia procesuală cu privire la excepţia invocată,
- pentru respectarea principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, se va emite adresă către reclamantul A***** N****** pentru a-şi preciza poziţia procesuală cu privire la introducerea în cauză a terţului beneficiar al actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat, respectiv Parohia Sfântul Nicolae Humuleşti, prin preot paroh Cojocariu Vasile, precum şi să indice motivele de fapt şi de drept şi să justifice calitatea procesuală pasivă a pârâtului Consiliul Local Tg. Neamţ faţă de capătul 2 de cerere, privind obligarea la plata daunelor morale, motiv pentru care,
- având în vedere cererea formulată de apărătorul ales al reclamantului, avocat Constantin Iftime, de acordare a unui termen conform art. 156 Cod procedură civilă, o va admite, - pentru justa soluţionare a cauzei, se va emite adresă către reclamantul A***** N****** prin care i se va aduce la cunoştinţă că s-a revenit asupra dispoziţiei de achitare a taxei judiciare de timbru în sumă de 95 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei, precum şi să precizeze dacă înţelege să solicite introducerea în cauză a terţului beneficiar al actului administrativ a cărui anulare se cere, respectiv Parohia Sfântul Nicolae Humuleşti, prin preot paroh Cojocariu Vasile, motiv pentru care,
- pentru ca reclamantul A***** N******, prin apărător ales să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 95 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată va acorda un ultim termen de judecată pentru acest motiv, - faţă de cererea formulată de apărătorul ales al reclamantului, avocat Constantin Iftime, de acordare a unui termen pentru studiul întâmpinării primite în şedinţă şi pentru a formula un eventual răspuns, conform art. 96 Cod procedură civilă o va admite,