A*********** - B******* I****
ReclamantA*********** - B******* M****
ReclamantH***** V*****
PârâtC******* R**********
PârâtRespinge acţiunea principală. Anulează cererea reconvenţională.
Admite cererea de reexaminre.
Amână pronunţarea la data de 26 octombrie 2010.
Respinge cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul H***** V*****.
Amână judecarea cauzei la data de 8 OCTOMBRIE 2010, pentru când: - se va introduce în cauză şi cita, în calitate de pârâtă, nepoata de fiică predecedată – C******* R**********; - pune în vedere av. Gâtlan Maria să asigure prezenţa pârâtului H***** V***** la interogatoriu.
Încuviinţează probele solicitate de apărătorul reclamantului şi pune în vedere acestuia să asigure prezenţa martorilor la următorul termen. Pune în vedere apărătorilor părţilor să asigure prezenţa părţilor pe care le reprezintă, în vederea luării unui interogatoriu. Pune în vedere apărătorului pârâtului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 214 lei, aferentă cererii reconvenţionale, iar în cazul în care solicită audierea de martori, să le asigure prezenţa la următorul termen.
Pune în vedere apărătorului pârâtului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 214 lei, aferentă cererii reconvenţionale. Încuviinţează cererea de amânarea formulată de av. Enache, în vederea pregătirii apărării, sens în care
Având în vedere solicitarea reclamantului de a se acorda un termen pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare şi pentru aşi angaja apărător