G**** A*****
Recurent PetentB*** V******
Recurent PetentB********* F*****
Recurent PetentG******* N******
Recurent PetentB**** D******
Recurent PetentDecizia penală nr.506 din 16.12.2010. Respinge recursurile declarate de recurenţii petenţi G**** A*****, Budeşteanu Nicolae, Gheorghe Nicoale, Barbu Ecaterina, B*** V****** şi Crăciun Ioana împotriva sentinţei penale nr.683/10.09.2010 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.4815/311/2010, ca nefondate. În baza art.192 alin.2 şi 4 C.p.p. obligă recurenţii la plata sumei de câte 15 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat pe parcursul soluţionării recursului. Respinge cererea formulată de apărătorul ales al recurenţilor privind obligarea intimatului Florea Vasile Mugurel la plata cheltuielilor judiciare efectuate de recurenta Crăciun Ioana pe parcursul soluţionării recursurilor, respectiv onorariu avocat ales, ca neîntemeiată. Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2010 la Tribunalul Olt.
Admite cererea de amânare formulată de apărătorul ales al recurenţilor petenţi, avocat Iordache Livius Amână judecarea cauzei la data de 16 decembrie 2010, termen pentru când se vor cita recurentul petent B********* F***** şi intimatul Florea Vasile Mugurel. În baza art.291 alin 3 C.p.p recurenţii petenţi G**** A*****, G******* N******, Crăciun Ioana, B*** V****** şi B**** D****** primesc termen în cunoştinţă şi nu vor mai fi citaţi. Pronunţată în şedinţa publică azi 18 noiembrie 2010, la Tribunalul Olt.
Admite cererea de amânare formulată de intimatul Florea Vasile Mugurel pentru ca acesta să-şi angajeze apărător. Amână judecarea cauzei la data de 18 noiembrie 2010, termen pentru când se va cita recurenţii petenţi B*** V******, Budeşteanu Nicolae, Barbu Ecaterina şi intimatul Florea Vasile Mugurel. În baza art.291 alin 3 C.p.p recurenţii petenţi G**** A*****, G******* N****** şi Crăciun Ioana primesc termen în cunoştinţă şi nu vor mai fi citaţi. Pronunţată în şedinţa publică azi 21 octombrie 2010, la Tribunalul Olt