B***** V******
ReclamantŞ***** D* A*** Ş* M****** T*******
PârâtC******** L**** A* C****** T*******
PârâtP******* C****** T*******
PârâtAdmite ca fiind întemeiată în parte, acţiunea civilă aşa cum a fot precizată, formulată de recl. BVR împotriva pârâţilor SAMT, CLCT şi PCT şi în consecinţă: - obligă pe pârâta SAMT să calculeze şi să plătească recl. drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, cu începere din data de 01.10.2008 şi până la data de 07.07.2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei la data plăţii efective; - obligă pe pârâţii CLCT şi PCT să aloce pârâtei SAMT fondurile necesare plăţii sumelor restante datorate. Obligă pe pârâta SAMT să plătească reclam. suma de 10 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge, ca neîntemeiată acţiunea formulată pentru perioada 08.07-31.12.2009. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.