S*** N*******
Apelant reclamantM********* E******** C********* T********** Ş* S********
Intimat pârâtCONSTATĂ PERIMAT APELUL. CU RECURS ÎN 5 ZILE DE LA PRONUNŢARE. FP/IR
În temeiul art. 242/2 C.pr.civ. dispune suspendarea judecării apelului. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Suspendă judecata apelului,conform art.244 al. 1 pct.1 C.pr.civ.,până la soluţionarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr.2069/109/2009 al Tribunalului Argeş - Secţia Civilă. Înaintează dosarul cauzei,la care se află ataşat şi dosarul sus menţionat, către Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, în vederea soluţionării recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 230/12.11.2009 pronunţată de această instanţă, cu obligaţia restituirii dosarului Curţii de Apel Bucureşti după judecarea recursului sus arătat. Cu recurs pe toată durata suspendării. EC
Administrare probe.
Administrare probe.