S*** D****** I****
ReclamantB***** Ş****
PârâtÎncheiere 05.01.2012 Admite cererea formulată de petenta Stan Daniela – Ioana. Dispune învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 2437 din data de 29.09.2011 a Judecătoriei Mangalia. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.01.2012. Preşedinte
Hot. 29.09.2011 Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Stan Daniela – Ioana în contradictoriu cu pârâtul B***** Ş****. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 4.070 lei reprezentând despăgubiri materiale. Respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantei sub aspectul celorlalte pretenţii. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 2.136,60 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.09.2011. Preşedinte
AVÂND NEVOIE DE TIMP PENTRU A DELIBERA, AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 29.09.2011
AVÂND NEVOIE DE TIMP PENTRU A DELIBERA, AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 20.09.2011
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 15.09.2011. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 16.06.2011.
DISPUNE: Admite cererile de amânare. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 16.06.2011. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 09.06.2011.
DISPUNE: Admite obiecţiunile formulate de pârât la raportul de expertiză tehnică imobiliară. Se va emite adresă către doamna expert Boteanu Magdalena pentru a răspunde punctual la obiecţiuni, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei răspunsul, cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, adresa urmând a fi însoţită de un exemplar al obiecţiunilor depuse la dosar de pârât. Stabileşte termen de judecată la data de 09.06.2011. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 19.05.2011.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Se va reveni cu adresă către doamna expert Boteanu Magdalena pentru a efectua expertiza tehnică imobiliară şi a depune la dosarul cauzei, cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, raportul de expertiză tehnică imobiliară ce urmează a fi întocmit. Stabileşte termen de judecată la data de 19.05.2011. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 05.05.2011.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Se va reveni cu adresă către doamna expert Boteanu Magdalena pentru a efectua expertiza tehnică imobiliară şi de a depune la dosarul cauzei, cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, raportul de expertiză tehnică imobiliară ce urmează a fi întocmit. Înlătură omisiunea vădită din dispozitivul încheierii de şedinţă din data de 24.02.2011 şi dispune ca, după paragraful al şaselea al acesteia, să fie introduse două paragrafe noi având următorul conţinut: ,,Respinge ca neconcludentă proba cu interogatoriul pârâtului propusă de reclamantă” şi ,,Încuviinţează proba cu înscrisuri propusă de pârât”. Stabileşte termen de judecată la data de 05.05.2011. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 24.03.2011.
ÎNCHEIERE/24.02.2011 Încuviinţează proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică imobiliară având ca obiective identificarea pagubelor produse în apartamentul reclamantei ca urmare a defecţiunilor la instalaţiile sanitară şi de încălzire existente în apartamentul pârâtului, a legăturii de cauzalitate dintre acestea şi a despăgubirilor constând în cheltuielile necesare aducerii apartamentului reclamantei la starea anterioară producerii pagubelor, probe propuse de reclamantă prin apărător. Desemnează, prin tragere la sorţi, pe doamna expert Boteanu Magdalena, aflată la ordinea 7 pe lista experţilor în evaluarea proprietăţii imobiliare aflată în evidenţele Biroului Local de expertize tehnice judiciare Constanţa, pentru efectuarea expertizei. Stabileşte onorariu provizoriu pentru efectuarea expertizei tehnice imobiliare în sumă de 800 de lei în sarcina reclamanţilor. Pune în vedere reclamantei ca, în termen de 5 zile de la pronunţarea încheierii, să depună la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanţei, dovada achitării onorariului provizoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 1551 Cod pr. civilă. Se va emite adresă, după achitarea onorariului, către doamna expert Boteanu Magdalena pentru a efectua şi de a depune la dosarul cauzei, cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, raportul de expertiză tehnică imobiliară ce urmează a fi întocmit. Se va emite adresă către Biroul Local de expertize tehnice judiciare Constanţa pentru a aduce la cunoştinţă numirea expertului desemnat în cauză. Stabileşte termen de judecată la data de 24.03.2011. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 24.02.2011.