Dosar 4831/104/2010 din 30.11.2010

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4831/104/2010
Data dosar:
30.11.2010
Instanta:
Tribunalul Olt
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.05.2011 la ora 09:00

    Complet: CLM2
  • Admite cererea

    Hot. Nr. 1264:Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Finanţelor Publice şi respinge acţiunea faţă de acest pârât. Admite acţiunea formulată de reclamant şi obligă pârâta unitatea de învăţământ la plata sumelor reprezentând diferenţa dintre suma cuvenită şi cea primită cu titlu de ajutor financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006 aferentă anului 2009, la cursul de schimb valutar comunicat de BNR la data plăţii efective. Obligă pârâtul ISJ Olt să aloce unităţii de învăţământ sumele necesare pentru achitarea ajutorului financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006. Obligă pârâtul Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării să aloce Inspectoratului Şcolar Olt sumele necesare pentru achitarea ajutorului financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006. Respinge cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulată de Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi 31.05.2011.

  • Sedinta din data de 10.05.2011 la ora 09:00

    Complet: CLM2
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 31 mai 2011 având în vedere lipsa de procedură cu părţile

  • Sedinta din data de 15.04.2011 la ora 09:00

    Complet: CLM2
  • Repus pe rol

    Încheiere : Admite cererea. Termen 10 mai 2011. Se vor cita părţile.

  • Sedinta din data de 08.03.2011 la ora 09:00

    Complet: CLM2
  • Suspendat

    Încheiere - Suspendat în baza art.155 ind.1 c.p.c până la depunerea datelor solicitate

  • Sedinta din data de 22.02.2011 la ora 09:00

    Complet: CLM1
  • Amână cauza

    pentru când se va face dovada că reprezentaţii fac parte din sindicatul reclamant.

  • Sedinta din data de 08.02.2011 la ora 09:00

    Complet: CLM1
  • Amână cauza

    având în vedere lipsa de procedură cu MFP şi pentru se va cita MEC cu copie de pe întîmpinare

  • Sedinta din data de 18.01.2011 la ora 09:00

    Complet: CLM1
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 8 feb.2011 având în vedere cerera de amânare de la dosar

Flux dosar


Actualizare GRPD