S*** P* M***** L********
InculpatG****** P* M****
InculpatG****** P* V*****
InculpatB**** M*****
InculpatS******* V* G*****
InculpatÎn baza art.195 C.p.p. Din oficiu dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei penale nr.57/2011 a Tribunalului Călăraşi, în sensul că la alineatul 23 se citeşte „În baza art.86/4 C.p., dispune revocarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pronunţată împotriva inculpatului prin sentinţa penală nr.31/2009 a Judecătoriei Olteniţa, definitivă prin neapelare, descontopeşte această pedeapsă rezultantă şi pedepsele de 3 ani închisoare şi 6 luni închisoare, pe care le repune în individualitatea lor şi pe care le contopeşte (fiecare) cu fiecare din cele 5 pedepse pronunţate prin prezenta sentinţă, inculpatul Gavrilă Vasile având de executat 8 ani închisoare, şi nu 5 ani închisoare”. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpatul Gavrilă Vasile. Pronunţată în şedinţa publică.
În baza art.195 C.p.p. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei penale 57/2011
Respinge cererile de achitare formulate de inculpaţii Ilie Mihai, Stan Marius Laurenţiu, prin apărători. Respinge cererea formulată de inc. Gavrilă Marin, în baza art. 334 c.pr.pen. În baza art. 174 al.1 – 175 lit.i c.pen., cu apl. art. 99 şi urm. c.pen., condamnă pe inc. minor STAN MARIUS LAURENŢIU, zis „Ştiulete”, la 8 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie. În baza art. 322 al.1 c.pen., cu apl. art. 99 şi urm. c.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la 2 luni închisoare. În baza art. 180 al.1 c.pen., cu apl. art. 99 şi urm. c.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la 1 lună închisoare. În baza art. 180 al.1 c.pen., cu apl. art. 99 şi urm. c.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la 1 lună închisoare. În baza art. 321 al.1 c.pen., cu apl.art. 75 al.1 lit.a c.pen. şi cu apl. art. 99 şi urm. c.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 192 al.2 c.pen. cu apl. art. 99 şi urm. c.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare. În baza art. 217 al.1 c.pen., cu apl. art. 75 al.1 lit.a c.pen. şi cu apl. art. 99 şi urm. c.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare. În baza art. 193 c.pen. cu apl. art. 99 şi urm. c.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la 3 luni închisoare. În baza art. 33-34 c.pen. inc. minor STAN MARIUS LAURENŢIU va executa 8 ani închisoare, în regim de detenţie. Interzice inculpatului minor exerciţiul drepturilor prev. de art. art. 71 şi 64 al.1 lit.a teza a II-a şi lit.b c.pen., după împlinirea vârstei de 18 ani. Menţine starea de arest a inculpatului minor, în baza art. 350 c.pr.pen. şi potrivit art. 88 c.pen. compută prevenţia acestuia, respectiv reţinerea de 24 de ore de la 15.10.2010 şi arestarea preventivă, de la 26.10.2010, la zi. În baza art. 322 al.1 c.pen., cu apl. art. 75 al.1 lit. c c.pen. şi cu ref. la art. 3201 al. 1-4 şi al.7 Legea 202/2010, condamnă pe inc. GAVRILĂ MARIN, la 4 luni închisoare. În baza art. 321 al.1 c.pen., cu apl. art. 75 al.1 lit. a şi c c.pen., şi cu ref. la art. 3201 al. 1-4 şi al.7 Legea 202/2010, condamnă pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare. În baza art. 33-34 c.pen., inc. GAVRILĂ MARIN va executa 3 ani închisoare. În baza art. 322 al.1 c.pen., cu apl. art. 75 al.1 lit. c c.pen. şi cu ref. la art. 3201 al. 1-4 şi al.7 Legea 202/2010, condamnă pe inc. GAVRILĂ VASILE, la 4 luni închisoare. În baza art. 321 al.1 c.pen., cu apl. art. 75 al.1 lit. a şi c şi art. 37 lit.a c.pen., şi cu ref. la art. 3201 al. 1-4 şi al.7 Legea 202/2010, condamnă pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare. În baza art. 192 al.2 c.pen., cu apl. art. 37 lit.a şi art. 75 al.1 lit. c c.pen. şi cu ref. la art. 3201 al. 1-4 şi al.7 Legea 202/2010, condamnă pe acelaşi inculpat la 5 ani închisoare. În baza art. 217 al.1 c.pen., cu apl. art. 75 al.1 lit.a şi c. şi art. 37 lit. a c.pen., şi cu ref. la art. 3201 al. 1-4 şi al.7 Legea 202/2010, condamnă pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare. În baza art. 86 al.1 OUG 195/2002, cu apl.art. 37 lit. a c.pen. şi cu ref. la art. 3201 al. 1-4 şi al.7 Legea 202/2010, condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 33-34 c.pen., inc. GAVRILĂ VASILE va executa 5 ani închisoare. În baza art. 86/4 c.pen., dispune revocarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pronunţată împotriva inculpatului prin sent. pen. nr. 31/2009 a Judecătoriei Olteniţa, definitivă prin neapelare şi repune în individualitatea lor cele două pedepse de 3 ani închisoare şi de 6 luni închisoare, pedepse pe care le contopeşte cu fiecare din cele 5 pedepse pronunţate prin prezenta sentinţă, inc. GAVRILĂ VASILE având de executat 5 ani închisoare. În baza art. 322 al.1 c.pen., cu apl. art. 75 al.1 lit. c c.pen. şi cu ref. la art. 3201 al. 1-4 şi al.7 Legea 202/2010, condamnă pe inc. B**** M*****, la 4 luni închisoare. În baza art. 321 al.1 c.pen., cu apl. art. 75 al.1 lit. a şi c c.pen., şi cu ref. la art. 3201 al. 1-4 şi al.7 Legea 202/2010, condamnă pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare. În baza art. 192 al.2 c.pen., cu apl. art. 75 al.1 lit. c c.pen. şi cu ref. la art. 3201 al. 1-4 şi al.7 Legea 202/2010, condamnă pe acelaşi inculpat la 5 ani închisoare. În baza art. 217 al.1 c.pen., cu apl. art. 75 al.1 lit.a şi c c.pen. şi cu ref. la art. 3201 al. 1-4 şi al.7 Legea 202/2010, condamnă pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare. În baza art. 33-34 c.pen., inc. B**** M***** va executa 5 ani închisoare. În baza art. 322 al.1 c.pen., cu apl. art. 75 al.1 lit. c c.pen. şi cu ref. la art. 3201 al. 1-4 şi al.7 Legea 202/2010, condamnă pe inc. STĂNCUŢĂ GEORGE,la 4 luni închisoare. În baza art. 321 al.1 c.pen., cu apl. art. 37 lit. b şi art. 75 al.1 lit. a şi c c.pen., şi cu ref. la art. 3201 al. 1-4 şi al.7 Legea 202/2010, condamnă pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare. În baza art. 33-34 c.pen., inc. STĂNCUŢĂ GEORGE va executa 3 ani închisoare. În baza art. 322 al.1 c.pen., cu apl. art. 75 al.1 lit. c c.pen. condamnă pe inc. ILIE MIHAI,la 3 luni închisoare. În baza art. 321 al.1 c.pen., cu apl. art. 75 al.1 lit. a şi c c.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 33-34 c.pen., inc. ILIE MIHAI va executa 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 322 al.1 c.pen., şi cu ref. la art. 3201 al. 1-4 şi al.7 Legea 202/2010, condamnă pe inc. DUMITRAŞCU MIRCEA CRISTINEL, zis „Bomboană”, la 4 luni închisoare. În baza art. 321 al.1 c.pen., cu apl. art. 37 lit. a şi art. 75 al.1 lit. a c.pen., şi cu ref. la art. 3201 al. 1-4 şi al.7 Legea 202/2010, condamnă pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare. În baza art. 33-34 c.pen., inc. DUMITRAŞCU MIRCEA CRISTINEL va executa 3 ani închisoare. În baza art. 39 c.pen., dispune revocarea restului neexecutat de 760 zile din pedeapsa de 5 ani închisoare pron. împotriva inculpatului prin sent. pen. nr. 54/2006 a Tribunalului Călăraşi şi potr. art. 33-34 c.pen., contopeşte acest rest cu fiecare din pedepsele pronunţate prin prezenta sentinţă, inc. DUMITRAŞCU MIRCEA CRISTINEL având de executat 3 ani închisoare. În baza art. 322 al.1 c.pen., şi cu ref. la art. 3201 al. 1-4 şi al.7 Legea 202/2010, condamnă pe inc. DUMITRAŞCU NICOLAE, la 4 luni închisoare. În baza art. 321 al.1 c.pen., cu apl. art. 75 al.1 lit. a c.pen., şi cu ref. la art. 3201 al. 1-4 şi al.7 Legea 202/2010, condamnă pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare. În baza art. 33-34 c.pen., inc. DUMITRAŞCU NICOLAE va executa 3 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 şi 64 al.1 lit. a teza a II-a şi lit. b c.pen., pentru inculpaţii GAVRILĂ MARIN, GAVRILĂ VASILE, B**** M*****, STĂNCUŢĂ GEORGE, ILIE MIHAI, DUMITRAŞCU MIRCEA CRISTINEL şi DUMITRAŞCU NICOLAE, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepselor. În baza art. 998-999 c.civ., cu ref. la art. 14-15 c.pr.pen., admite în parte cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Iordan Ioana şi obligă pe inculpatul minor, în solidar cu partea responsabilă civilmente Stan Petrică la plata sumelor de 15.000 lei cu titlu de daune materiale şi de 40.000 lei, cu titlu de daune morale. În baza art. 313 Legea 95/2006 obligă pe inculpatul minor, în solidar cu partea responsabilă civilmente Stan Petrică la plata sumelor de 558 lei către Spitalul Judeţean de urgenţă Călăraşi şi de 4.101,11 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti, cu titlu de cheltuieli de spitalizare. Ia act că partea vătămată Dumitraşcu Floarea nu s-a constituit parte civilă în cauză ( pt. infr. de omor). Admite cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Dumitraşcu Floarea şi, luând act de acordul inculpaţilor Stan Marius Laurenţiu ( în solidar cu Stan Petrică), Gavrilă Vasile şi B**** M*****, îi obligă pe aceştia, în solidar, la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile. Obligă pe fiecare dintre următorii inculpaţi ( pe inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente) la câte 200 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care câte 40 lei reprezintă onorariu avocat oficiu pentru inculpaţii Stan Marius Laurenţiu, Gavrilă Vasile, B**** M*****, Stăncuţă George, Ilie Mihai, Dumitraşcu Mircea Cristinel şi Dumitraşcu Nicolae. Obligă pe inc. Gavrilă Marin la 160 lei către stat, cu acelaşi titlu. Cu apel în 10 zile de la pron. pt. procuror, inc. Ilie Mihai, Gavrilă Marin, B**** M*****, Stăncuţă George şi partea civilă Iordan Ioana şi de la comunicare pt. celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică.
Amână pronunţarea la 01.04.2011
menţine starea de arest a inculpatului Stan Marius Laurenţiu. Cu recurs în 24 ore de la pronunţare. Amână judecarea cauzei pentru lipsa dosarului de fond.
Menţine starea de arest a inculpatului Stan Marius Laurenţiu. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare. Amână judecarea cauzei pentru audierea martorului din acte.
Menţine starea de arest a inculpatului Stan Marius Laurenţiu. Cu recurs în 24 de ore la pronunţare. Amână judecarea cauzei pentru audierea martorului din acte.
pentru lipsa dosarului de fond şi imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales al inculpatului Gavrilă Marin
Menţine starea de arest a inculpatului minor Stan Marius Laurenţiu. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 ianuarie 2011. Amână cauza pentru administrare probe.
Menţine starea de arest a inculpatului Stan Marius Laurenţiu. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 24 de ore la pronunţare. Preschimbă termenul de judecată din 20.01.2011 în 13.01.2011, cu citarea inculpaţilor, a părţoo vătămate şi a părţilor civile. Amânat pentru lipsă de apărare formulată de apărătorului inculpatului Gavrilă Marian. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 decembrie 2010.”
Menţine starea de arest a inculpatului Stan Marius Laurenţiu. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 decembrie 2010.
Pentru lipsă de apărare formulată de inculpaţii Gavrilă Marius şi Stan Marius Laurenţiu şi partea civilă Iordan Ioana